Însă până să la punctul culminant al misiunii se impune o scurtă prezentare a factorilor care au condus spre prima aselenizare.
Războiul Rece, Laika si Gagarin
În primul rând este necesar să înțelegem contextul politic de la mijlocul secolului XX. SUA și URSS se aflau în plin Război Rece după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. Confruntarea care a divizat și Europa, bătălia între capitalism și comunism, a fost purtată nu doar pe tărâm ideologic, politic sau economic dar și pe plan științific. Societatea și media anilor '50 și '60 manifestau un interes extrem de puternic spre explorarea spațială, spre literatura și cinematografia SF. Acest lucru explică și impactul pe care l-au avut cele trei mari lovituri date de URSS, Statelor Unite.
Prima lovitură a survenit în 1957 și a purtat denumirea de Sputnik 1. Pe 4 octombrie 1957 Uniunea Sovietică a reușit să devină prima putere care reușește să lanseze un satelit artificial care a orbitat în jurul Pământului. Un succes notabil. El a culminat cu Sputnik 2 în noiembrie 1957 când Laika – fără îndoială cel mai celebru patruped maidanez – devenea prima ființă care era trimisă în spațiu. O reușită de o importantă imensă în acel moment când majoritatea cercetătorilor nu considerau că se poate supraviețui lansării sau condițiilor din afara atmosferei. Însă pentru Laika a fost un bilet doar dus. Laika a rămas în istorie ca prima ființă ce a ieșit în spațiu însă și prima (dar și singura) decedată în afara Pământului.
Totuși, lovitura cea mai grea a survenit în 12 aprilie 1961 când cosmonautul sovietic Iuri Alexeevici Gagarin (1934-1968) devine primul om care ajunge în spațiu și primul care orbitează Pământul. Contribuția lui Gagarin a fost mai mult formală, misiunea fiind acaparată în mare parte de aparatul tehnologic care a asigurat și succesul ei. Chiar dacă Gagarin a fost în mare parte un simplu observator al spectacolului tehnologic, asta deoarece comenzile manuale erau cel puțin limitate, reușita rămâne de necontestat iar impactul pe care l-a avut ieșirea lui Gagarin în spațiu a contribuit în mod esențial la primul pas făcut de Neil Armstrong. Ascensiunea în Cosmos a URSS-ului într-un timp atât de scurt nu putea fi trecută cu vederea de media vremii. Înfrângerea suferită de SUA și NASA le plasau inevitabil în plan secund. Era necesar un răspuns, însă un răspuns puternic. Iar la 20 iulie 1969 acesta a venit într-un mod fulgerător.
„That's one small step for a man, one giant leap for mankind"
După succesul sovietic spațial al Uniunii Sovietice, președintele John F. Kennedy, care a fost principalul partizan al misiunilor Apollo, a deschis drumul spre răspunsul mult așteptat. Statele Unite, sub conducerea administrației Kennedy, promiteau în 1961 să preia ștafeta și să trimită până la finalul decadei '60 primul om pe Lună. Asasinat în 1963 în Dallas, Texas, John F. Kennedy nu și-a mai văzut visul împlinit, însă rămâne „părintele moral al misiunii”.
Prin puternica susținere politică din partea Congresului american, NASA beneficia de un buget exorbitant. Datorită acestor factori combinați, cu munca perseverentă, NASA a demonstrat la finele decadei '60 că dacă pui pasiune în ceea ce faci, imposibilul poate deveni realitate.
Americanii au fost la un pas să rateze aselenizarea
20 Iulie 1969. 20:18 GMT
Aceasta este pe scurt povestea care a stat în spatele orei 20:18 GMT, acum 50 de ani, când modulul lunar Eagles se desprinsese de modulul de comanda Columbia și reușea aselenizarea. Interesant este faptul că echipajul a fost la doar 30 de secunde distantă de abandonarea misiunii deoarece din cauza unui calcul greșit rataseră cu câțiva kilometrii locul planificat pentru aselenizare și se aflau în criză de combustibil.
În cele din urmă au reusit să evite o zonă de roci masive și să aselenizeze pe suprafața selenară a satelitului care a devenit cunoscută astăzi sub numele de Mare Tranquillitati-Marea Liniștii.
La bordul Columbiei se aflau trei oameni: Neil Armstrong (1930-2012) comandantul misiunii, Buzz Edwin Eugene Aldrin Jr. (n. 1930) pilotul modulului lunar Eagle si Michael Collins (n. 1930) pilotul modulului de comandă.
Echipajul a părăsit Terra pe data de 16 iulie 1969 când racheta lansatoare Saturn V trimitea Columbia pentru eternitate în filele istoriei. După patru zile și peste 384,000 de kilometrii străbătuți, încoronați cu o aselenizare dificilă care a pus întreaga misiune în pericol, a urmat acel „un pas mic pentru om”, însă colosal pentru Istorie.
20 Iulie 1969. 02:56 GMT
Ora 02:56 GMT a reprezentat punctul culminant. Se estimează că peste 600 de milioane de oameni au urmărit în direct momentul în care piciorul stâng al lui Neil Armstrong a pășit pe satelitul Pământului. Ezitant și emoționat, Armstrong s-a văzut copleșit de presiunea unui asemenea moment, greșind chiar și celebrele cuvinte pe care intenționa să le rostească în momentul în care a atins Luna.
Neil Armstrong a ieșit din modul la ora 02:50, dar scara care trebuia să îl coboare pe suprafața satelitului era prea scurtă. A fost urmat de excentricul Buzz Aldrin care a efectuat numeroase poze pe Lună. Acesta, printre alte obiecte, a lăsat în urmă și un pandantiv ce reprezenta o ramură de măslin din aur, ca simbol al păcii. Steagul american devenit celebru a fost și el lăsat pe suprafața selenară însă a fost distrus de motoarele modulului la lansare. Michael Collins în schimb nu a părăsit Columbia și a continuat să orbiteze Luna.
Timpul petrecut pe Lună de Neil Armstrong și Buzz Aldrin a fost de 2 ore, 36 de minute și 21 de secunde. În toată această perioadă ei au reusit să strângă și să aducă pe Pământ peste 22 de kilograme de rocă selenară care a ajuns în laboratoarele științifice.
12 oameni au pus piciorul pe Lună
Trecând peste puerilele teorii ale conspirației, care pun sub semnul întrebării prima aselenizare și nu faptul că omul a ajuns pe Lună, misiunea și momentul 20 Iulie 1969 reprezintă piatra de căpătâi a relației noastre cu Cosmosul.
Echipajul a revenit pe Pământ la 24 iulie 1969 iar președintele Richard Nixon, rămas în istorie prin episodul Watergate, a dat dovadă de demnitate printr-un discurs scurt și concis în care l-a recunoscut pe J.F. Kennedy ca fiind principalul partizan politic al programului Apollo. Chiar dacă post-mortem, din neființă și eternitate Kennedy și-a văzut visul împlinit.
După succesul Apollo 11 NASA a continuat să finanțeze programul și misiunile spre Lună. În total 24 de oameni au călătorit spre satelitul Pământului dintre care 12 au pus piciorul pe corpul extraterestru. Ultima aselenizare datează din 1972.
Începând din această perioadă NASA pierde susținerea politică iar costurile enorme alocate programului sunt redirecționate către războiul din Vietnam.
Paradoxal misiunea Apollo 11 a reușit să ne arate cât de mult rasa umană a evoluat din punct de vedere științific, însă de asemenea, ne-a obligat să realizăm cât de mici suntem în infinitatea acestui Univers. Un exercițiu matematic care depășește puterea creierului uman ne arată că în Universul regăsim miliarde de galaxii, toate cu miliarde de stele, orbitate fiecare în mare parte de planete cu zeci de sateliți. Cifrele calculului matematic depășesc orice lege de înțelegere rațională a gândirii umane. În aceste condiții, un pas pe un corp ceresc aflat la doar 385,000 de kilometrii distanță pare banal, dar raportat la perioada scurtă în care umanitatea a reușit să-l facă este o performanță remarcabilă.
Cert este că rămâne în imensitatea Universului urma bocancului stâng al lui Neil Armstrong, urma primului pas. Lipsa atmosferei de pe Lună face ca „un mic pas pentru om” să dăinuie mereu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
