EXCLUSIV  Arșinel, declarații despre Halep: Îmi pare foarte rău - video

Simona Halep
Simona Halep

Alexandru Arşinel a vorbit, în cadrul unui interviu acordat DCNews, despre jucătoarea de tenis Simona Halep.

Declarațiile actorului cu privire la sportiva din Constanța au pornit de la următoarea întrebare: „Vă uitați la televizor?" „Non stop", a venit răspunsul. „Mă uit la știri, la sport. Și îmi pare foarte rău că mi-a dat o pauză mult prea mare Simona Halep. O urmăresc și o admir din tot sufletul. Și nu numai pe ea. Pe toate tenismenele noastre", a spus Arșinel.

Ulterior, acesta a mărturisit: „Eu am jucat tenis ca amator și am fost unul din prietenii și admiratorii lui Ilie Năstase. Treaba cu joaca de-a tenisul o am în mine bine însămânţată".

Amintim că liderul WTA, câştigătoarea de la Roland Garros şi finalista Australian Open, a părăsit prematur al patrulea grand slam al anului, după o evoluţie departe de tenisul arătat la Rogers Cup şi Cincinnati. Simona Halep va juca marți, în jurul orei 16.00, la Wuhan contra slovacei Dominika Cibulkova. Aceasta conduce cu 4-2 în întâlnirile directe cu Halep. Ultimul lor meci a avut loc în grupe, la Turneul Campioanelor de la Singapore, în 2016, când Cibulkova s-a impus cu 6-3, 7-6 (5).

Video

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel