Armistițiu între Israel și Hamas. Biden: Merită în egală măsură să trăiască în siguranţă

Armistițiu între Israel și Hamas. Biden: Merită în egală măsură să trăiască în siguranţă
Armistițiu între Israel și Hamas. Biden: Merită în egală măsură să trăiască în siguranţă

Preşedintele american Joe Biden a declarat joi că încetarea focului între Israel şi Hamas, intrată în vigoare vineri, la ora 02:00 (23:00 GMT), reprezintă 'o adevărată oportunitate' pentru a avansa în direcţia păcii, transmite AFP.

'Sunt convins că palestinienii şi israelienii merită în egală măsură să trăiască în siguranţă şi să se bucure de acelaşi nivel de libertate, prosperitate şi democraţie', a declarat Joe Biden la Casa Albă. 'Administraţia mea îşi va continua eforturile diplomatice discrete, dar hotărâte, pentru a se îndrepta către acest obiectiv', a continuat el.

'Sunt convins că avem o oportunitate reală de a avansa şi mă angajez să acţionez în această direcţie', a adăugat preşedintele SUA. Liderul de la Casa Albă a apreciat eforturile Egiptului, putere regională care are relaţii atât cu Israel, cât şi cu Hamas, şi care a jucat un rol decisiv în convenirea armistiţiului.

'Vreau să-mi exprim recunoştinţa faţă de preşedintele (Abdel Fattah) Al-Sisi şi de înalţii oficiali egipteni care au jucat un rol absolut crucial', a menţionat Biden.

Palestinienii au sărbătorit evenimentul pe străzi

După intrarea în vigoare a armistiţiului, palestinienii au sărbătorit evenimentul pe străzile din centrul oraşului Gaza, dar şi în oraşe din Cisiordania ocupată, în timp ce armata israeliană nu a menţionat nicio nouă alertă privind vreun atac cu rachete dinspre enclava palestiniană, scrie Agerpres.

Amintim faptul că Israel a aprobat încetarea focului cu Hamas în Gaza, relatează AFP, citat de Agerpres. Mişcările islamiste palestiniene Hamas şi Jihadul islamic confirmă acordul de încetare a focului în Gaza, relatează joi AFP.

Tensiunile dintre gruparea islamistă și statul Israel au început după ce mai multe familii palestiniene urmau să fie mutate din locuințele lor, dar și după ciocnirile dintre palestinieni și poliția israeliană, de la moscheea Al-Aqsa. Conflictul armat a izbucnit pe 10 mai. 

Hamas şi armata israeliană erau angajate de luni în tiruri cu rachete dinspre şi către enclava palestiniană. Armata israeliană a lovit circa 150 de ţinte în cursul nopţii de 15 spre 16 mai, potrivit informaţiilor publicate duminică de Jerusalem Post, relatează dpa.

Acord de încetare a focului

Israelul şi Hamas, mişcarea islamistă la putere în Fâşia Gaza, au anunţat joi seară că au aprobat un acord de încetare a focului care vizează încetarea a peste zece zile de confruntări violente israeliano-palestiniene, relatează AFP.

Cabinetul (de securitate) a acceptat în unanimitate recomandarea tuturor responsabililor din domeniul securităţii (...) de a aproba iniţiativa egipteană de încetare a focului bilateral şi fără condiţii, se arată într-un comunicat al autorităţilor israeliene. În Fâşia Gaza, Hamas a confirmat intrarea în vigoare a acestui acord de încetare a focului vineri, la ora locală 02.00 (joi, 23:00 GMT).

Propunerea Egiptului stă la baza calmului de moment

Încetarea focului are la bază o propunere a Egiptului, care a promis că militanţii din Fâşia Gaza vor înceta să mai lanseze rachete dacă Israelul ar recurge la o încetarea focului.

Acordul de încetare a focului va intra în vigoare vineri la 02.00 (23.00 GMT joi). Mişcările islamiste palestiniene Hamas şi Jihadul islamic au confirmat acordul.

Forţele israeliene şi militanţii din Fâşia Gaza au început să lanseze rachete, după zile de tensiuni cu privire la restricţiile din Ierusalim, accesul la locurile sfinte şi evacuarea familiilor palestiniene din casele din oraş.

Liderii Hamas au fost decimați

Armata "a atacat domiciliul lui Yahya Sinwar şi al fratelui său, un militant terorist", a postat armata pe Twitter, unde a publicat şi o înregistrare cu o casă pulverizată într-un nor de praf. Martori din apropiere au confirmat pentru AFP că domiciliul lui Sinouar din Khan Younis, în sudul Fâşiei Gaza, a fost vizat de un tir aerian. În martie, el a fost reales în fruntea biroului politic al Hamas în Fâşia Gaza.

Încarcerat timp de peste 20 de ani de Israel şi eliberat în urma unui schimb de prizonieri, Yahya Sinwar a fost ales în această funcţie în februarie 2017.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel