Arme de foc găsite în Teleorman

Bogdan Cotigă / 05 iun 2018 / 16:05 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Poliţiştii teleormăneni au efectuat, marţi, nouă percheziţii în Alexandria şi Poroschia, în urma cărora au fost descoperite ca deţinute ilegal o puşcă de vânătoare, un pistol cu gloanţe şi mai multe arme albe.

Acţiunea a vizat punerea în executare a nouă mandate de percheziţie domiciliară, emise de instanţă, în trei dosare penale aflate în lucru la serviciul de specialitate al IPJ Teleorman. ''Prin exploatarea schimbului de date şi informaţii între structurile poliţiei judeţene şi angrenarea unor efective mixte de poliţie, s-au efectuat activităţile procedurale de percheziţie, ocazie cu care, la domiciliul unui suspect, au fost descoperite ca deţinute ilegal, următoarele: o puşcă letală de vânătoare cu alice, calibru 12x2; un pistol letal, cu glonţ, cal. 5,6 mm, patru cartuşe letale cu glonţ; patru săbii, iar la domiciliul altei persoane suspecte au fost găsite: două pumnale şi două cuţite'', se arată în comunicatul Poliției Teleorman.

La sediul poliţiei au fost conduse opt persoane pentru efectuarea anchetei penale, iar armele, muniţia şi obiectele ascuţite fabricate ridicate în vederea confiscării. 

[citeste si]


Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27