Armata siriană, ANUNȚ. Recucerire completă

Armata siriană a anunţat, sâmbătă, recucerirea completă a enclavei rebele Ghouta de est de lângă Damasc, informează SANA, agenţia oficială de presă a Siriei, preluată de AFP. 

O ştire similară a fost difuzată joi, din surse militare ruse, de agenţii de presă din Rusia, citate de Reuters. 'Toţi teroriştii au părăsit Douma, ultimul lor bastion din Ghouta de est', a afirmat un purtător de cuvânt al forţelor armate siriene, a cărui declaraţie a fost transmisă şi de televiziunea de stat.

Regimul de la Damasc foloseşte termenul 'terorişti' pentru a se referi la rebeli, menţionează AFP. Luptele din Ghouta şi bombardamentele care au precedat şi au sprijinit pe parcurs ofensiva guvernamentală s-au soldat cu peste 1700 de morţi în rândul civililor, potrivit organizaţiei neguvernamentale Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului.

Majoritatea rebelilor au plecat din Ghouta în urma unor acorduri cu autorităţile siriene şi cu militarii ruşi aliaţi ai preşedintelui Siriei, Bashar al-Assad. Ultimii luptători rebeli, cei din grupul Jaish al-Islam, au părăsit Ghouta sâmbătă, după ce Statele Unite, Franţa şi Regatul Unit au lansat lovituri aeriene împotriva unor obiective implicate în înarmarea chimică a regimului de la Damasc.

[citeste si]

Represaliile militare occidentale au urmat acuzaţiilor că în oraşul Douma din Ghouta a fost folosit sâmbăta trecută un gaz toxic, care a făcut zeci de victime, notează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel