Armata braziliană ar fi cumpărat Viagra pentru militari

Fotografie creată de Somchai Kongkamsri, de la Pexels
Fotografie creată de Somchai Kongkamsri, de la Pexels

Armata braziliană este în mijlocul unui scandal, după ce s-a descoperit că ar fi cumpărat pastile Viagra pentru militari. 

Armata braziliană s-a trezit în mijlocul unei controverse aprinse după ce un deputat a dezvăluit luni achiziţia a 35.000 de tablete de Viagra pentru militari, stârnind zeci de comentarii sarcastice pe reţelele de socializare, relatează AFP luni.

"Spitalele duc lipsă de medicamente, însă (preşedintele) Bolsonaro şi clica lui cheltuiesc banii publici pentru a cumpăra mici pastile albastre", a declarat deputatul de centru-stânga Elias Vaz, care afirmă că a cerut o explicaţie Ministerului Apărării cu privire la această comandă "imorală".

Parlamentarul afirmă că a obţinut aceste informaţii de pe Portalul guvernului privind transparenţa, care permite consultarea, la cerere, a datelor privind cheltuielile publice, scrie Agerpres.

Potrivit acestuia, documentele nu menţionează denumirea medicamentului, ci arată aprobarea achiziţionării a mii de comprimate care conţin "sildenafil", substanţa activă a celebrului medicament folosit pentru tratarea disfuncţiei erectile.

CITEŞTE ŞI Viagra a generat rezultate pozitive împotriva bolii Alzheimer - studiu

Ce spune ministerul Apărării



Ministerul Apărării a explicat într-un comunicat că "achiziţia de sildenafil" a fost "destinată tratamentului pacienţilor care suferă de hipertensiune arterială pulmonară", medicamente precum Viagra permiţând, de asemenea, dilatarea vaselor pulmonare.

Această justificare nu i-a împiedicat însă pe internauţi să se distreze pe reţelele de socializare, unii dintre ei evocând în special amintirea "dicta-durii" militare, cu generali la putere din 1964 până în 1985.

"Cu aceste pastile, armata va putea să dea şi mai mult doi bani pe democraţie", a glumit site-ul satiric Sensacionalista.

Caricaturi arătau, de asemenea, tancuri cu ţeava curbată în jos.

Într-o notă mai serioasă, deputatul de stânga Marcelo Freixo a reamintit că guvernul preşedintelui de extremă dreapta Jair Bolsonaro a aprobat această comandă, în timp ce şeful statului "s-a folosit de dreptul său de veto pentru a se opune unui proiect de lege care prevedea distribuirea gratuită de absorbante pentru femeile sărace".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel