Arlene Foster, premierul provinciei Irlanda de Nord, demisionează

Foto Pexels
Foto Pexels

Arlene Foster, premierul provinciei britanice Irlanda de Nord, a anunţat că va demisiona, în contextul crizei politice care a culminat cu apariţia controalelor la limita administrativă cu restul Marii Britanii din cauza Brexit.

„În urmă cu puţin timp, l-am sunat pe preşedintele partidului pentru a-l informa că intenţionez să demisionez din funcţia de lider al Partidului Democrat Unionist pe 28 mai şi din cea de premier al Irlandei de Nord la sfârşitul lunii iunie", a declarat Arlene Foster.

„Este important să le ofer delegaţilor de partid spaţiu în următoarele săptămâni pentru a face aranjamentele necesare alegerii unui nou lider. Când va fi ales, voi colabora cu noul lider asupra tranziţiei", a precizat Arlene Foster, potrivit Mediafax.

„M-am străduit să conduc partidul şi Irlanda de Nord departe de diviziuni şi spre un drum mai bun. În Irlanda de Nord sunt oameni cu identitate britanică, alţii sunt irlandezi, alţii nord-irlandezi, alţii sunt o combinaţie între toate trei, iar alţii au identităţi noi sau care continuă să apară. Trebuie să învăţăm cu toţii să fim generoşi unii cu alţii, să convieţuim împreună şi să ne bucurăm împreună de această ţară minunată. Viitorul unionismului şi al Irlandei de Nord nu poate fi găsit în diviziuni, va fi găsit doar în convieţuirea în acest spaţiu pe care suntem cu toţii privilegiaţi să îl numim acasă", a subliniat Arlene Foster.

În ultimele zile, membri ai Parlamentului regional nord-irlandez, membri ai Parlamentului de la Londra reprezentând circumscripţii electorale nord-irlandeze şi membri ai Partidului Democrat Unionist (DUP) i-au cerut premierului Arlene Foster să demisioneze.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel