Arhiva SIPA. DIICOT, decizie bombă în dosar

Darius Muresan / 25 oct 2018 / 13:35 Salveaza PDF Comentarii
Monica Macovei
Descriere foto: Monica Macovei

DIICOT a clasat dosarul privind arhiva SIPA, decizia procurorilor fiind că nu există indicii sau probe privind săvârşirea vreunei infracţiuni de către membrii comisiilor care au analizat arhiva Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticorupţie (fostul Serviciu Independent pentru Protecţie şi Anticorupţie).

Anunţul privind clasarea a fost postat de judecătorul Cristi Danileţ pe blogul său, informaţia fiind confirmată de DIICOT.

El spune că, în urma anchetei efectuate, procurorii DIICOT au stabilit că "nimeni din echipa Macovei sau din echipele celorlalţi miniştri ai Justiţiei nu a comis vreo infracţiune legate de documentele din acea arhivă".

Judecătorul precizează că tot ce s-a scris despre el în 'Evenimentul zilei' reprezintă calomnie şi va demara procedura de tragere la răspundere civilă a publicaţiei.

În luna mai, DIICOT a deschis un dosar penal în urma plângerii depuse de judecătorul Cristi Danileţ, în legătură cu informaţiile apărute într-un articol în 'Evenimentul zilei', în care se spunea că din arhiva SIPA ar fi fost copiate şi distruse dosare ale unor magistraţi. Jurnalistul Dan Andronic susţinea că fostul ministru al Justiţiei Monica Macovei a desemnat o comisie formată din judecătorul Cristi Danileţ şi procurorul Paul Dumitriu să inventarieze arhiva SIPA, însă o parte din dosarele magistraţilor ar fi fost copiate şi chiar distruse.

În replică, Cristi Danileţ a depus o plângere penală împotriva autorului articolului, sesizarea sa vizând "deţinerea sau dezvăluirea nelegală a unor informaţii din arhiva SIPA".

El a relatat că, la sfârşitul anului 2005, Monica Macovei, ministru al Justiţiei la acea vreme, a solicitat Guvernului să aprobe desfiinţarea DGPA, acesta fiind singurul caz în România când s-a desfiinţat în mod total un serviciu secret.

Judecătorul mai spunea că s-a înfiinţat o comisie de lichidare a acestui serviciu, din care a făcut parte în calitate de magistrat şi consilier al ministrului Justiţiei, pentru a urmări operaţiunile de preluare a documentaţiei.



STIRE RECOMANDATA

Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24