Arena Naţională, gazon. Ţiriac, sfat pentru Firea: E un secret

Ion Tiriac
Ion Tiriac

Fostul tenisman Ion Ţiriac a declarat, miercuri, că primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, ar trebui să angajeze specialişti de la Wimbledon, acolo unde se desfăşoară cel mai cunoscut turneu de tenis pe iarbă din lume, pentru gazonul Arenei Naţionale din Bucureşti. 

"Se spune că Firea e de vină, să se fi dus să semene iarbă... Dar stai un pic, nu a făcut Firea Arena Naţională. Apoi, ca Firea să facă iarba aia trebuie să ia un specialist de la Wimbledon, cum au luat toţi, unul care nu face nimic altceva de dimineaţa până seara la 7. Iar el cu încă o echipă de 30 de oameni să îngrijească terenul ăla de la A la Z. Pe gazonul ăla se joacă un meci la 2-3 săptămâni. Ce se întâmplă la Real Madrid când se joacă două meciuri pe săptămână? Dar ăia au o echipă de 100 de oameni care numai asta fac de dimineaţa până seara.

Repet, nu e de vină Firea, că nu Firea a semănat iarba. Şi eu nu sunt în partidul doamnei Firea, nici contra dânsei, dar trebuie să fie lăsată în pace să îşi facă treaba. E greu să găseşti un specialist pentru că sunt foarte puţini. La Wimbledon sunt câţiva specialişti care fac azi ce a făcut bunicul, nu tăticul lor. Pentru că e un secret şi la gazon. Deci dacă doamna Firea sau oraşul Bucureşti vrea ca acel gazon să fie în regulă să îşi ia doi specialişti şi să stea acolo. Bineînţeles că e o treabă diferită, pentru că la fotbal nu alergi cu pantofi de tenis. Altfel, punem sintetic şi am terminat discuţia", a spus Ţiriac. 

El susţine că Arena Naţională a fost construită eronat pe actualul amplasament

"Nu ştiu dacă Arena Naţională a fost construită aşa cum trebuia construită. Eu am făcut un pariu cu primarul de pe vremea aia şi nici acum nu l-a plătit, un pariu privind costul stadionului şi al poziţiei alese. Arena Naţională a fost construită absolut eronat, într-o poziţie care nu satisface bucureşteanul. Mă refer la alea două ore de tramvai, metrou sau maşină", a precizat Ion Ţiriac.

Gabriela Firea a anunţat închiderea Arenei Naţionale

Fotbaliştii şi antrenorii echipelor de fotbal Dinamo şi FCSB s-au arătat nemulţumiţi de starea gazonului Arenei Naţionale la meciul direct de duminică după ce în perioada 29 octombrie - 1 noiembrie Primăria Capitalei a organizat pe stadion "Cupa Centenarului Marii Uniri", o competiţie la care au luat parte peste 3.500 de copii. 

Ulterior, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat închiderea Arenei Naţionale pentru competiţiile sportive până la remedierea stării gazonului, ea menţionând, totodată, că acest proces ar putea dura două-trei luni. "Având în vedere starea precară a gazonului, am luat hotărârea de a închide Arena Naţională, pentru toate competiţiile sportive, pe durata remedierii gazonului", anunţa Firea, la 12 noiembrie, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul Municipalităţii. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel