Arad: Consiliul Judeţean amenajează noi platforme de verificare a tonajului, pentru a proteja drumurile

Consiliul Judeţean (CJ) Arad va amenaja noi platforme de cântărire a vehiculelor de mare tonaj care circulă pe principalele drumuri judeţene, pentru a proteja infrastructura, în condiţiile în care multe companii de transport nu respectă limitele şi distrug partea carosabilă.

Consilierii judeţeni din Arad au aprobat, joi, în cadrul şedinţei ordinare, indicatorii tehnico-economici pentru patru astfel de proiecte de amenajare a unor platforme de verificare a tonajului pe drumuri.

Preşedintele CJ Arad, Iustin Cionca, a declarat, în urma şedinţei, că măsura vine în contextul în care infrastructura este distrusă de vehicule de mare tonaj a căror greutate legală este depăşită cu mult.

Cionca a spus că peste 300 de kilometri de drum din judeţ vor fi modernizaţi în următorii ani, prin diverse proiecte aflate în derulare sau care vor începe, valoarea acestor investiţii fiind de aproximativ 800 milioane de lei.

"Pentru a proteja aceste investiţii, Consiliul Judeţean doreşte ca participanţii la trafic să respecte legislaţia privind tonajul maxim admis şi, în acest sens, va amenaja patru noi platforme pentru verificarea tonajelor, pe tronsoane de drum judeţean unde s-au identificat deteriorări accentuate ale carosabilului. Este normal să ne protejăm investiţiile în infrastructură. Degradările apărute în ultima perioadă se oglindesc prin creşterea exponenţială a lucrărilor de întreţinere. Mai bine lucrăm la prevenţie, la un control mai exigent al tonajului, decât să investim sume suplimentare în refacerea drumurilor distruse", a declarat Cionca.

Degradările majore constatate de autorităţi sunt cauzate de intensificarea traficului de transport marfă în ultimii ani.

Noile platformele de cântărire vor fi amenajate pe drumurile judeţene DJ 682 (în Secusigiu), DJ 682 (Lipova), DJ 682 (Birchiş) şi DJ 708A (Târnova).

Valoarea totală estimată a lucrărilor este de 1,8 milioane de lei, fiecare platformă urmând să coste între 360.000 şi 530.000 de lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel