€ 5.0920
|
$ 4.3641
|
Curs valutar: € 5.0920
|
$ 4.3641
 

Arad. Cei 400 de participanţi la olimpiada de informatică, cazaţi în hoteluri pentru că internatele nu corespund
Autor: Andrei Itu

Arad. Cei 400 de participanţi la olimpiada de informatică, cazaţi în hoteluri pentru că internatele nu corespund
 

Cei aproximativ 400 de elevi, profesori şi membri ai comisiei centrale care vor participa la Olimpiada Naţională de Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor (TIC), care se va desfăşura la sfârşitul...

Inspectorul şcolar general din Arad, Anca Stoenescu, a declarat, joi, că toţi participanţii la etapa naţională a olimpiadei de TIC vor fi cazaţi în unităţi private. La etapa naţională a acestei olimpiade, care se desfăşoară în perioada 16 - 19 mai, vor participa 321 de elevi, 43 de profesori şi 36 de membri ai comisiei centrale, plata cazării acestora fiind suportată de Ministerul Educaţiei Naţionale.

Anca Stoenescu a declarat că în municipiu mai există funcţionale, în reţeaua şcolară, doar cinci internate, dar acestea nu corespund din punct de vedere al condiţiilor, iar elevii nu ar fi acceptat să fie cazaţi aici. 'Din păcate, nu putem să facem concursuri şi olimpiade foarte mari pentru că nu avem suficiente spaţii de cazare (...) Internatele, clădirile sunt ale Primăriei Arad. Sunt jale, iar copilul olimpic nu mai acceptă să fie cazat în camere cu igrasie (...) Condiţiile nu corespund. Avem un singur internat într-o stare acceptabilă, dar nu are capacitate', a declarat inspectorul şcolar general. Conform sursei citate, în Arad ar fi tebuit să se desfăşoare şi Olimpiada Naţională de Limba Engleză, cu 700 de participanţi, dar din cauza lipsei locurilor de cazare, a fost mutată la Ploieşti.

Olimpiada de TIC va avea deschiderea oficială în 16 mai, la ora 17,00, la Filarmonica de Stat Arad, unde va avea loc şi festivitatea de premiere, în 19 mai, ora 09,00. Concursul se va desfăşura în patru centre - Colegiul Naţional 'Preparandia - Dimitrie Ţichindeal', Colegiul Naţional 'Elena Ghiba Birta', Universitatea 'Aurel Vlaicu' şi Universitatea de Vest 'Vasile Goldiş'.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Alegeri primar București 2025: Pe cine votați?
Ciprian Ciucu
Daniel Băluță
Cătălin Drulă
Anca Alexandrescu
Ana Maria Ciceală
Alt candidat
Trimite răspunsul
x close