Arabia Saudită respinge ancheta ONU privind responsabilitatea prinţului moştenitor în cazul Khashoggi

Arabia Saudită a respins miercuri apelul unui raportor special al ONU cu privire la execuţiile extrajudiciare ca prinţul moştenitor Mohammed bin Salman să fie investigat în legătură cu uciderea jurnalistului disident Jamal Khashoggi şi a spus că modul în care justiţia din regat se ocupă de acest caz "nu este o chestiune de târguială", relatează DPA.

Secretarul de stat saudit pentru afaceri externe, Adel al-Jubeir, a spus că raportul redactat de Agnes Callamard, raportor special al ONU cu privire la execuţiile extrajudiciare, include "contradicţii flagrante" şi acuzaţii fără fundament.

"Respingem ferm orice încercare de atacare a conducerii regatului sau de a deturna cazul de pe drumul justiţiei din regat", a scris al-Jubeir într-o serie de postări pe Twitter.

Există probe suficiente şi credibile pentru deschiderea unei anchete internaţionale suplimentare asupra prinţului moştenitor saudit Mohammed bin Salman şi a altor oficiali saudiţi în legătură cu cazul Khashoggi, a indicat miercuri Agnes Callamard, raportor special al ONU cu privire la execuţiile extrajudiciare, care i-a cerut secretarului general al ONU, Antonio Guterres, să constituie o astfel de investigaţie.

Căutarea justiţiei în acest caz nu este în primul rând despre 'a găsi un pistol fumegând şi o persoană care îl ţine în mână', a scris raportorul special în concluziile privind moartea lui Jamal Khashoggi.

În schimb, trebuie căutaţi cei care 'au abuzat sau nu şi-au îndeplinit responsabilităţile poziţiilor lor de autoritate' în contextul ordonării asasinatului.

Callamard a mai spus că ţările ar trebui să ceară jurisdicţie universală în acest caz, ceea ce ar însemna că suspecţii ar putea fi inculpaţi şi judecaţi în alte state decât Turcia sau Arabia Saudită.

Vezi și: Dosar Khashoggi. ONU verifică înregistrările cu asasinatul

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel