Aproape 190 de tone de gunoi din Italia, descoperite într-o comună din Bihor

Foto cu caracter ilustrativ Pixabay
Foto cu caracter ilustrativ Pixabay

Aproape 190 de tone de gunoi din Italia au fost descoperite într-o comună din Bihor.

Comisarii Gărzii de Mediu Bihor au făcut o plângere penală pentru transfer ilegal de deşeuri, aduse din Italia, după ce au găsit, în curtea unei firme din comuna bihoreană Sâniob aproape 190 de tone de gunoaie din materiale textile, plastic şi cauciuc, transmite Agerpres.

Potrivit unui comunicat transmis miercuri de Garda de Mediu Bihor, din cele 189.727 kilograme de deşeuri depistate în sediul firmei cu pricina, 23.400 kg erau deşeuri textile şi diferenţa, 166.327 kilograme, erau din plastic şi cauciuc.

Cum au ajuns gunoaiele din Italia în România


"Deşeurile provenite din Italia au fost transportate cu un număr de 10 TIR-uri în perioada 4 februarie - 27 martie 2021 către punctul de lucru al societăţii din Sâniob. În timpul controlului, administratorul societăţii a declarat că a introdus în ţară aceste deşeuri cu scopul de a le valorifica, fără a deţine niciun fel de instalaţie sau alte dotări pentru valorificarea acestor categorii de deşeuri", se arată în comunicatul Gărzii de Mediu Bihor.

Sursa citată menţionează că, în timpul controlului, administratorul societăţii a declarat că a introdus în ţară aceste deşeuri cu scopul de a le valorifica, fără a deţine nici un fel de instalaţie sau alte dotări pentru valorificarea acestor categorii de deşeuri. Comisarii de mediu au sesizat procurorii, care trebuie să stabilească acum dacă s-a comis sau nu o infracţiune, dar şi cine sunt vinovaţii.

"Totodată, s-a dispus sistarea introducerii în ţară de deşeuri din afara teritoriului României fără respectarea prevederilor legislaţiei specifice privind transferul intracomunitar de deşeuri.", a mai transmis Garda de Mediu Bihor.

Comisarii Gărzii de Mediu au mai descoperit, în urmă cu un an, astfel de gunoaie aduse clandestin din Italia în România. Astfel, peste 700 de tone de diferite deşeuri au fost descoperite pe amplasamentele unor foste grajduri din Ineu şi Vadu Crişului, importate de două firme, cu scopul pretins de a le recicla.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play




Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy