Aplicaţia Uber, spaima taximetriştilor, funcţională şi în România

Aplicaţia Uber, lansată în 2009 peste Ocean, va fi funcţională şi în ţara noastră. Contravaloarea călătoriilor va fi automat achitată de pe cardul pasagerului.

Compania americană Uber, care a ajuns cel mai în vogă start-up de tehnologie de pe planetă, dar şi una dintre cele mai controversate afaceri, intră şi pe piaţa românească.

Firma de peste Ocean pune la dispoziţie o aplicaţie pentru smartphone care permite oricărui şofer să transporte persoane şi să fie plătit online pentru asta. Aplicaţia Uber a fost lansată în anul 2009 de antreprenorii americani Garrett Camp si Travis Kalanick şi a ajuns să fie prezentă în 45 de ţări din America, Europa de Vest şi Asia. Ea este deja funcţională şi în Praga, iar compania Uber caută oameni pentru reprezentanţele din Ungaria, Slovacia şi România.

Totul se face automat

Oricine are un smartphone poate utiliza aplicaţia Uber pentru a călători. Software-ul pune automat clientul înscris în program în legătură cu cel mai apropiat şofer recrutat de companie. La destinaţie, pasagerul nu achită fizic nimic. Tariful este calculat de program în funcţie de distanţă, viteză şi condiţiile de trafic. Serviciile nu se plătesc fizic, contravaloarea călătoriei este reţinută în mod automat de pe cardul clientului prin intermediul contului de client. Şoferii îşi primesc banii într-un depozit şi au dreptul la o anumită cotă din nota de plată, restul rămânând companiei. Şoferii înscrişi în aplicaţie pot munci când vor şi cât vor.

Aplicația a stârnit proteste

În Statele Unite ale Americii şi în câteva oraşe europene, taximetriştii au protestat, iar aplicaţia Uber a fost interzisă în câteva locuri, cum ar fi Vancouver. Uber a ajuns să ducă la proteste pe scara largă, la blocarea oraşelor şi la interveneţia autorităţilor care s-au văzut nevoite să modifice legislaţia în domeniu.

Dar protestele nu au făcut nimic altceva decât să crească şi mai mult popularitatea aplicaţiei. Taximetriştii profesionişti susţin că aplicaţia generează concurenţă neloială, întrucât şoferii Uber nu sunt obligaţi să se conformeze legilor de profil, nu trebuie să plătească taxe specifice taximetriei şi nici nu li se cere vreo licenţă. Ţinta fondatorilor Uber, a căror companie este evaluată la 18 miliarde de dolari, este de a ajunge în toate oraşele cu peste 100.000 de locuitori. În Londra sunt peste 7.000 de şoferi Uber, iar ţinta este de a se ajunge la peste 40.000 în următoarele luni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel