APIA: Tendinţe pe piaţa auto din România. Topul mărcilor

Piaţa auto din România, în creştere cu peste 11% în perioada ianuarie - noiembrie 2017, conform datelor publicate de APIA.

Vânzările de autovehicule noi au crescut, în primele 11 luni ale anului, cu 11,1% faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior, până la 142.300 de unităţi, cifră în interiorul căreia autoturismele au consemnat un salt de 14,1%, arată datele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA), publicate miercuri.

În viziunea reprezentanţilor APIA, la finele acestui an, există premise ca piaţa auto din România să depăşească, pentru prima dată în ultimii nouă ani, pragul de 150.000 de unităţi.

Potrivit sursei citate, la nivel local, vânzările de autoturisme din primele 11 luni ale anului 2017 au fost, ca şi în anii precedenţi, susţinute de achiziţiile realizate de către persoanele juridice, ponderea acestora din total fiind de 65% faţă de 35% în cazul persoanelor fizice.

Autoturismele, care reprezintă circa 83% din totalul livrărilor realizate în perioada de analiză, respectiv 118.570 de unităţi, înregistrează o creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului 2016 de 14,1%, iar vehiculele comerciale (marfă şi persoane), o scădere de 1,8%.

În ceea ce priveşte autoturismele rulate, în intervalul ianuarie - noiembrie 2017, au fost înmatriculate circa 474.000 de unităţi, cu 58% mai multe decât s-au înregistrat pe întregul an 2016.

Topul mărcilor

La capitolul mărci, statistica APIA relevă faptul că topul este condus de Dacia, cu 38.950 de unităţi, urmată de către Volkswagen, cu 14.342 unităţi, Renault (11.200 unităţi), Ford (11.125) şi Skoda (10.683). În ceea ce priveşte categoria de vehicule comerciale uşoare (inclusiv minibuse), după 11 luni, primul loc este ocupat de către Ford (3.578 unităţi), cu o creştere de 32,2%, urmat de Dacia (3.057 unităţi, +9,6%) şi Mercedes (2.022 unităţi, +13,8%).

Comparativ cu anul 2016, livrările de autoturisme din producţia autohtonă au crescut, în anul 2017, cu 12,3%, iar cele provenite din import, cu 14,8%

[citeste si]

Te-ar putea interesa

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27