APIA a autorizat plata pe schemele de sprijin cuplat în sectorul vegetal

[] []

13 iun 2019 / 17:52
Salveaza PDF Comentarii

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a autorizat 19.613 dosare pentru plata unei sume de 39,89 milioane euro pe schemele de sprijin cuplat (SCZ) în sectorul vegetal, aferente campaniei 2018, a anunţat, joi, APIA.

Astfel, cei mai mulţi bani - 7.600,03 euro pe hectar - se acordă pentru legumele cultivate în sere şi solarii: tomate pentru consum în stare proaspăta, castraveţi pentru consum în stare proaspătă şi/sau pentru industrializare, ardei, varză şi vinete pentru consum în stare proaspătă. De asemenea, se acordă un sprijin cuplat de 1.900,01 euro/ha pentru cultivarea sămânţei de cartofi, 1.715 euro/ha pentru tomate pentru industrializare cultivate în câmp şi 1.000 de euro/ha pentru cartoful timpuriu folosit în industrializare.

Nu în ultimul rând, producătorii vor primi 824,99 euro/ha pentru sfecla de zahăr, 659,99 euro/ha pentru orez, 530,03 euro/ha pentru castraveţi cultivaţi în câmp pentru industrializare, 517,03 euro/ha pentru hamei, 206 euro/ha pentru soia, 181,92 euro/ha pentru fructe destinate industrializării: prune, mere, cireşe, vişine, caise şi zarzăre, 95,08 euro/ha pentru lucernă, 87,51 euro/ha pentru cânepă pentru ulei şi/sau fibră şi 84 euro/ha pentru leguminoase boabe pentru industrializare/procesare: mazăre boabe şi fasole boabe. Plăţile pentru schemele de sprijin cuplat în sectorul vegetal se fac în lei, la cursul de schimb de 4,6638 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 28 septembrie 2018 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 351 din 1 octombrie 2018, scrie Agerpres.


Te-ar putea interesa






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.22