Apel la calm în fața noii tulpini Omicron. OMS, solicitare către statele membre

Directorul general al OMS, îngrijorat de riscul unui 'tsunami de cazuri'
Directorul general al OMS, îngrijorat de riscul unui 'tsunami de cazuri'

Organizaţia Mondială a Sănătăţii cere statelor membre un răspuns ''raţional'' la varianta Omicron.

Directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a cerut marţi statelor membre un răspuns raţional şi proporţional la varianta Omicron, apelând la calm în faţa noii tulpini a coronavirusului, care a provocat panică în ultimele zile, informează AFP, scrie Agerpres. 

Răspunsul la nivel mondial trebuie să fie calm, coordonat şi coerent, a pledat Tedros Adhanom Ghebreyesus cu prilejul unei şedinţe de informare cu statele membre pe tema Omicron, desfăşurată la sediul OMS de la Geneva.

Înţeleg foarte bine îngrijorarea tuturor ţărilor de a-şi proteja cetăţenii împotriva unei variante pe care nu o înţelegem încă perfect. Dar sunt totodată preocupat de faptul că mai multe state membre au introdus măsuri generale şi brutale care nu sunt nici bazate pe probe, nici eficiente ca atare şi care nu vor face decât să agraveze inegalităţile, a mai spus el.

Apel către statele membre



Facem apel la toate statele membre să ia măsuri raţionale şi proporţionale cu riscul, conform Regulamentului sanitar internaţional, instrumentul juridic de referinţă pentru OMS şi ţările semnatare, a mai spus el.

Şeful OMS a mai subliniat că organizaţia tratează cu foarte mare seriozitate această evoluţie şi a făcut apel la statele membre să procedeze într-un mod similar.

Acesta a subliniat că nu trebuie să fim surprinşi de această evoluţie; Asta fac virusurile.

Cu cât lăsăm mai mult pandemia să se eternizeze - fără să remediem inegalităţile în materie de acces la vaccinuri sau fără să punem în aplicare măsuri sociale şi de sănătate publică într-o manieră adaptată şi coerentă - cu atât mai mult oferim acestui virus posibilitatea de a dezvolta mutaţii într-un fel pe care nu-l putem nici anticipa, nici împiedica, a susţinut Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Tot mai multe zboruri suspendate spre Africa Australă



Semnalată în Africa Australă săptămâna trecută, această nouă tulpină a fost detectată pe toate continentele fapt care a determinat un număr tot mai mare de state să-şi suspende zborurile spre Africa Australă, să instituie dispozitive preventive şi, în cazul celor care stau bine cu rezervele de vaccinuri, să-şi îndemne populaţia să recurgă la doza a treia.

Directorul OMS a mulţumit Botswanei şi Africii de Sud că a detectat, secvenţiat şi semnalat această variantă atât de rapid şi a spus că este profund preocupat de faptul că aceste ţări sunt acum penalizate de alte state pentru că au procedat aşa cum trebuie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel