EXCLUSIV  Apel în scandalul cu înmormântarea lui Pian. Ciocan: Lucrurile dezvăluite atentează la siguranța națională

Reprezentantul Federației Sindicatelor Democratice a Polițiștilor din România, Christian Ciocan, a lansat încă un apel către autorități pentru a lămuri situația gravă de la Poliția Capitalei.

„Federația Sindicatelor Democratice a Polițiștilor din România se raliază punctului de vedere al Uniunii Militarilor și Polițiștilor și amândouă solicită din nou și în mod expres clarificări vizavi de situația gravă de la Poliția Capitalei și vizavi de dezvăluirile făcute de șeful Serviciului Grupări Infracțiuni cu Violență.

Vedem că lucrurile nu au fost clarificate, nu există o informare vizavi de control. În același timp, se tot aduce în discuție înmormântarea care s-a încheiat de mult. Vedem că cineva vrea să transforme albul în negru. Federația și Uniunea solicită în acest moment tratarea cu seriozitate a adevăratei probleme care este trecută în subsidiar. Nu mai vorbește nimeni de controlul de la Poliția Capitalei, iar lucrurile dezvăluite acolo atentează la siguranța națională”, a explicat Christian Ciocan.

Cel mai grav lucru afirmat vreodată despre Poliția Capitalei

„Nu trecem sub tăcere și lucrurile nu trebuie să aibă altă finalizare decât cea prevăzută de lege. Este cel mai grav lucru care s-a afirmat vreodată despre această unitate de poliție a Capitalei și credem că verificările nu trebuie să fie numai exhaustive, dar și în timp util. Cât să mai continue? Suntem dispuși să așteptăm, dar suntem dispuși să aducem în atenția publică zilnic acest lucru”, a continuat reprezentantul FSDPR.

Comunicatul integral al UMPMV

„Uniunea Militarilor și Polițiștilor Mihai Viteazul a luat notă de precizările transmise în spațiul public de către chestorul-șef Bogdan Despescu, secretar de stat în MAI și de către chestorul principal Liviu Vasilescu, inspector general al Poliției Române.

Pe cale de consecință, UMPMV afirmă că datele transmise de cei doi demnitari sunt pertinente și aduc lămuriri suplimentare referitoare la starea de fapt (întâlnirea cu membrii familiei Mototolea, înainte de înmormântarea lui Florin Mototolea).

Mai mult, UMPMV apreciază ca legală și oportună acțiunea în teren, rezultatele obținute (respectarea legii atât pe palierul ordine publică, dar și pe zona condițiilor impuse de starea de alertă) confirmând acest lucru.

Totodată, UMPMV reamintește faptul că principalul subiect trebuie să îl constituie controlul dispus de ministrul de interne, domnul Marcel Vela la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, având în vedere acuzele extrem de grave aduse de șeful SGIV unui decident din această structură.

În același timp, Uniunea reafirmă suportul său pentru MAI și instituțiile subordonate pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor români, pentru apărarea drepturilor polițiștilor și militarilor”, transmite Uniunea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel