Apel disperat al ONU: Ar fi dezastruos!

Ban Ki-moon
Ban Ki-moon

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a cerut părților aflate în conflict în Siria să nu parieze pe o soluție militară, calificând o astfel de logică drept "dezastruoasă" și pledând pentru negocieri.

Într-un raport al Consiliului de Securitate obținut de agenția franceză de presă — primul după o rezoluție a ONU în luna decembrie care aproba o foaie de parcurs definită de marile puteri la Viena — Ban Ki-moon a subliniat că a conta pe o victorie pe teren înseamnă o "logică dezastruoasă".

Acest lucru, explică el, "a provocat deja moartea a mai mult de 250.000 de sirieni, cea mai gravă criză umanitară din timpurile noastre și crearea de adăposturi pentru organizații teroriste, cum ar fi gruparea Statul Islamic sau Frontul Al-Nosra".

Dimpotrivă, este nevoie de ameliorare a accesului umanitar, "reducerea violenței, combaterea terorismului și reluarea negocierilor de pace", întrerupte la începutul lunii februarie, a pledat el.

Secretarul general al ONU a deplâns "recenta reluare a activității militare în provincia Alep" (nord), într-o referire implicită la ofensiva regimului sirian, cu sprijinul aviației ruse, și la bombardamentele turce împotriva forțelor kurde.

"Această escaladare a activității militare riscă să facă să deraieze eforturile pentru găsirea unei soluții politice viabile și prejudiciază capacitatea emisarului meu (Staffan de Mistura) să convoace noi negocieri într-un mod credibil", a subliniat Ban.

Mediatorul ONU speră ca delegațiile regimului și opoziției să revină la masa negocierilor nu mai târziu de 25 februarie în Elveția.

În opinia secretarului general al Națiunilor Unite, orice noi discuții "ar trebui să se concentreze pe calea avansării spre o tranziție politică" în Siria.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel