APADOR - CH: Şase demisii obligatorii după cazul Caracal

Gheroghe Dinca
Gheroghe Dinca

Apador - CH solicită mai multe demiteri după cazul de la Caracal, unde un criminal în serie ar fi violat şi ucis mai multe fete pe care le lua la autostop. 

APADOR-CH solicită demiterea Guvernului României, a directorului STS și a celorlalte persoane implicate în eșecul grosolan al localizării victimei unei răpiri.

APADOR-CH consideră total inacceptabil eşecul localizării recentei victime a unei răpiri (o minoră de 15 ani), după 3 apeluri telefonice ale victimei la 112, eşec pe deplin imputabil unei structuri înfiinţate pentru gestionarea corespunzătoare a situaţiilor de urgenţă. Acest eşec nu este sigurul, ci doar cel mai recent, ceea ce indică faptul că nici administratorul şi nici coordonatorii sistemului nu şi-au îndeplinit obligaţiile legale, care constau, printre altele, în luarea măsurilor necesare (inclusiv remedierea deficienţelor constate în urma eşecurilor) pentru administrarea, funcţionarea, operarea şi dezvoltarea Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă, ceea ce presupune şi asigurarea acurateţii localizării unei persoane care apelează 112.

Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă, care are ca scop furnizarea către cetăţeni a Serviciului de urgenţă 112, este organizat şi funcţionează potrivit Ordonanţei de urgenţă nr. 34/2008, cu modificările ulterioare.

Sistemul a fost înfiinţat prin ordonanţă de urgenţă deoarece Comisia Europeană declanşase procedura de infringement împotriva Românei, pentru neîndeplinirea obligaţiilor în calitate de stat membru al Uniunii Europene, cu privire la funcţionarea numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112. Deci, cu binele, lucrurile se fac greu, la noi.

Potrivit art. 4 şi 5 din OUG nr. 34/2008, Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă (112) este administrat de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) şi este coordonat de către un Comitet naţional, care funcţionează sub autoritatea Guvernului României.

Comitetul naţional de coordonare a Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă (112), care are rolul elaborării de politici şi strategii privind funcţionarea, operarea şi dezvoltarea Sistemului naţional unic şi a serviciului de urgenţă 112 are următoarea componenţă:

a) preşedinte – ministrul comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei;

b) vicepreşedinte – conducătorul administratorului sistemului (directorul STS);

c) membri, la nivel de secretar de stat din Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Sănătăţii, precum şi unul dintre vicepreşedinţii Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei (ANRCTI).

Simptomatic pentru stagnarea sau chiar involuția acestui sistem este comunicatul Asociației europene a numărului 112, în care se afirmă că autoritățile române care gestionează 112 au fost reticente ani de zile în folosirea unei tehnologii de localizare gratuită. Cităm din acest comunicat, publicat pe site-ul unei agenţii de ştiri:

Fiind Asociația care promovează îmbunătățirea serviciilor de urgență în Europa, suntem foarte dezamăgiți că aflăm că una dintre victime a sunat de 3 ori la 112, vecinii au apelat de asemenea la 112, dar poliția a intervenit doar a doua zi. 3 locații au fost furnizate greșit. Nu este pentru prima dată când în România s-au produs probleme serioase de localizare care au pus viața cetățenilor în pericol."

Timp de mulți ani (2015), am insistat la autoritățile române să îmbunătățească informațiile despre locație, dar până acum nu s-a făcut nimic. Serviciile române care gestionează 112 au fost reticente în folosirea unei tehnologii de localizare gratuită a locației numită Advanced Mobile Location (AML) și care a salvat în mod literal viața a nenumărați cetățeni din întreaga Europă."

Ca urmare a gravelor disfuncţionalităţi existente în cadrul unui sistem, care a fost înfiinţat pentru salvarea de vieţi şi nu pentru practicarea jocului „de-a baba oarba", APADOR-CH solicită public demiterea de îndată (în cazul în care nu şi-au dat încă demisia) a următorilor, în ordinea crescătoare a preţioaselor funcţii:

  • Vicepreşedintele ANRCTI care este membru în comitetul de coordonare al Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă
  • Secretarul de stat din MAI care este membru în comitetul de coordonare al Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă
  • Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii care este membru în comitetul de coordonare al Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă
  • Directorul STS – vicepreşedinte al comitetului de coordonare al Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă şi director al STS, care administrează acest sistem
  • Ministrul comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei – preşedinte al comitetului de coordonare al Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă
  • Guvernul României, sub autoritatea căruia funcţionează comitetul care coordonează Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă 112 (dacă Parlamentul intră în vacanţă, poate lua o pauză de vacanţă, pentru demiterea guvernului).

Totodată, APADOR-CH consideră că, în legătură cu modul deficitar în care s-a intervenit în cazul recentei răpiri a minorei de 15 ani din Caracal, demiterile din poliţie sunt justificate, dar nu şi suficiente. Sunt necesare şi măsuri legislative care să permită poliţiştilor să intervină, fără formalisme excesive şi fără frica de a fi hartuiţi cu diverse plângeri şi anchete, pentru înlăturarea unei primejdii privind viaţa, integritatea fizică sau bunurile unei persoane. În art. 27 al. 2 din Constituţie se prevede expres că este nevoie de adoptarea unei legi care să stabilească exact cazurile şi condiţiile în care poliţistul poate pătrunde în domiciliul/reşedinţa unei persoane fără învoirea acesteia sau fără mandat de la judecător şi în orice moment al zilei/nopţii. Dar, o legislaţie ştirbă şi aproximativă duce şi va mai duce la rezultate aproximative.

De asemenea, și nu în ultimul rând, APADOR-CH consideră că este necesar ca Inspecţia Judiciară să se pronunţe cât mai rapid posibil cu privire la eventualele greşeli profesionale ale procurorilor în acest caz.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel