Anunț important pentru profesori. ATENȚIE: Sunt și condiții

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a aprobat metodologia și calendarul de constituire a Corpului de profesori evaluatori pentru examenele și concursurile naționale.

„Consider că procesul de evaluare trebuie să aibă ca numitor comun predictibilitatea. De aceea, măsura înființării Corpului de profesori evaluatori este absolut necesară, pentru a reuși să asigurăm obiectivitate și încredere în sistemul de evaluare”, a declarat ministrul Educației, Monica Anisie.

Corpul de profesori evaluatori pentru examenele și concursurile naționale (CPEECN) va fi format dintr-un grup de profesori, organizați pe discipline de examen sau concurs, care îndeplinesc criteriile stabilite la nivel național.

Potrivit unui comunicat al MEC, CPEECN urmează să evalueze „într-o manieră unitară și eficientă lucrările elevilor/cadrelor didactice din cadrul examenelor naționale (evaluarea națională pentru absolvenții clasei a VIII-a, bacalaureat, definitivare în învăţământ și concursul național de ocupare a posturilor didactice - titularizare)”.

Profesorii care doresc să facă parte din CPEECN se pot înscrie, în perioada 21 - 30 septembrie. Aceștia trebuie să îndeplinească mai multe condiții, printre care: să fi desfășurat activități de predare-învățare-evaluare, în ultimii trei ani școlari încheiați, în învățământul gimnazial, respectiv în învățământul liceal; să aibă gradul didactic I/II sau titlul științific de doctor și să aibă experiență de organizare și participare la evaluări, în cadrul examenelor și concursurilor naționale/internaționale.

Ulterior, în intervalul 1 - 15 octombrie, va avea loc verificarea dosarelor de înscriere, etapă urmată de verificarea competențelor de evaluare și selecția cadrelor didactice care doresc să devină membri (16 octombrie - 1 decembrie).

„Cadrele didactice selectate dobândesc calitatea de membri ai CPEECN după parcurgerea și absolvirea programului de formare, acreditat de către Ministerul Educației și Cercetării și asigurat de către CNPEE, în parteneriat cu toate casele corpului didactic. Programul de formare este prevăzut a se desfășura între 2 decembrie 2020 și 15 martie 2021”, a mai transmis MEC.

Potrivit Ministerului, atribuțiile de bază ale CPEECN sunt:


a) evaluarea lucrărilor elevilor/cadrelor didactice, din cadrul examenelor naționale, pe fiecare disciplină de examen/concurs - evaluare centrată pe competențe, cu respectarea principiilor calității și echității;
b) antrenarea și susținerea profesorilor de la clasă, prin activități de mentorat, în vederea pregătirii eficiente a elevilor pentru susținerea evaluărilor și examenelor/concursurilor naționale. În activitățile de sprijin vor fi utilizate metode și strategii care să îmbunătățească implicarea și motivația elevilor pentru participare în condiții de performanță școlară;
c) realizarea unui raport de activitate/disciplină de învățământ, cu evidențierea aspectelor pozitive și a celor care necesită îmbunătățiri, respectiv înaintarea acestuia către ISJ/ISMB în termen de o săptămână de la finalizarea fiecărei sesiuni a examenelor naționale.

„Membrii CPEECN care desfășoară activități de evaluare vor încheia contracte de furnizare de servicii cu unitatea de învățământ în cadrul căreia este organizat centrul de evaluare. Plata acestora se realizează în baza contractului încheiat și în temeiul dispoziţiilor ordinului de ministru care reglementează plata profesorilor evaluatori, emis anual”, se mai arată în comunicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel