Anunțul Ministerului Sănătății privind răniții de la Colectiv

Ministerul Sănătăți a făcut un anunț important în ceea ce-i privește pe răniții de la clubul Colectiv.

Ministerul Sănătăţii va înfiinţa, începând de duminică, un grup de intervenţie care va avea misiunea de a gestiona cea de-a doua etapă a îngrijirilor acordate pacienţilor internaţi în unităţile sanitare după incidentul din data de 30 octombrie, precizează instituţia într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, grupul de intervenţie va canaliza toate nevoile de consiliere psiho-socială şi va gestiona comunicarea cu aparţinătorii pacienţilor spitalizaţi în România şi, ulterior, va comunica şi cu pacienţii externaţi.

De asemenea, grupul va colabora cu reprezentanţii Comisiei medicale numită de ministrul Sănătăţii. Coordonatorul acestui grup va fi dr. Gabriel Diaconu, care va asigura buna relaţionare interdepartamentală şi cu reprezentanţii familiilor victimelor. '

Intrăm în cea de-a doua fază de îngrijiri medicale şi este nevoie să asigurăm atât pacienţilor, cât şi aparţinătorilor acestora, tot suportul nostru medical, psihologic şi social. Toate eforturile de până acum şi de acum înainte se îndreaptă către victime şi familiile acestora. De asemenea, vreau să subliniez că toate costurile aferente transportului şi tratamentului pacienţilor transferaţi în clinicile din străinatate la recomandarea medicilor, vor fi suportate de către autorităţile române, indiferent de calitatea de asigurat a pacientului. Ne gândim şi la suport financiar pentru aparţinătorii care însoţesc pacienţii transferaţi', a declarat ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, potrivit comunicatului de presă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel