ANULARE ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Bomba lansată de la vârful UE, analizată în DCNews: Cum se poate ajunge la anularea alegerilor

În mediul politic circulă informații conform cărora prezidențialele vor fi aspru contestate și se va cere chiar anularea acestora. O eventuală anulare a alegerilor i-ar putea prelungi șederea la Cotroceni actualului șef al statului, Traian Băsescu. Într-un interviu acordat DCNews, avocatul Lucian Bolcaș, expert în drept constituțional, a explicat în ce condiții ar putea fi contestate alegerile prezidențiale și cum s-ar putea ajunge până la anularea acestora.

Ipoteza discreditării alegerilor, lansată de un vicepreședinte UE

Într-un editorial scris pentru DCNews, vicepreședintele UE, Ioan Mircea Pașcu, a lansat ipoteza potrivit căreia tabăra lui Klaus Iohannis va încerca să acopere eventuala înfrângere de la urne prin acțiuni de stradă. Scopul: discreditarea și punerea în discuție a anulării alegerilor. 

Vezi aici editorilaul scris de Ioan Mircea Pașcu: Vicepreședinte PE: Se fac antrenamente ”acolo unde Băsescu e bine organizat”. Vor să discrediteze alegerile

Avocatul Lucian Bolcaș a explicat, într-un interviu acordat DCNews, în ce condiții ar putea fi contestate alegerile prezidențiale și cum s-ar putea ajunge până la anularea acestora.

DCNews: Cum se pot contesta alegerile și la ce instituție?

Lucian Bolcaș: Contestarea se face la Biroul Electoral Central, înainte de definitivarea rezultatelor, sau după definitivarea rezultatelor de către Biroul Electoral Central, la Curtea Constituțională, care trebuie să valideze aceste rezultate. Contestarea se face până la validarea alegerilor de către Curtea Constituțională. 

DCNews: Cine poate contesta alegerile?

Lucian Bolcaș: În primul rând, cei implicați în procesul electoral. Fiind vorba despre un aspect de ordine publică, poate fi contestat de oricine. 

DCNews: Cum pot fi anulate alegerile?

Lucian Bolcaș: Anularea alegerilor înseamnă invalidarea tuturor mandatelor care s-au dat, în speță a mandatului de președinte, și obligativitatea desfășurării unor noi alegeri în condiții legale.

Citește și: Culise din PSD: Motivul din spatele demisiei lui Corlățean de la MAE

DCNews: În ce temei ar putea fi contestate?

Lucian Bolcaș: Temeiul îl constituie încălcarea unuia din textele de lege care reglementează organizarea alegerilor, în speță legea pentru alegerea președintelui României. 

DCNews: Deci s-ar putea face o contestație pentru îngrădirea dreptului la vot ...

Lucian Bolcaș: Sigur că da! Sau pentru falsa numărare a voturilor, pentru orice. Și pentru împiedicarea cetățenilor din străinătate să vină la vot ... și pentru asta se poate contesta.

DCNews: CCR are o limită de timp în care să judece eventualele contestații?

Lucian Bolcaș: Nu. Normal, trebuie să dea o decizie până la expirarea mandatului președintelui. Dacă se amână decizia, atunci președintelui îi expiră mandatul, dar își continuă exercitarea atribuțiilor până la depunerea jurământului de către noul președinte. Și jurământul se poate depune numai după validarea alegerilor de către CCR. Dar, atenție! Mulți greșesc și spun că se prelungește mandatul președintelui! Nu se prelungește mandatul, acesta este de cinci ani. Se prelungește perioada de exercitare a atribuțiilor de către președintele în funcție.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel