EXCLUSIV  Antreprenorii de la munte, cei mai afectați de e-Factura: „Nu avem semnal suficient pentru POS. Abia reușim să vorbim la telefon”

Foto: Pexels
Foto: Pexels

La început de an, antreprenorii din România se află sub asaltul unui val de schimbări și reguli noi, printre care se numără implementarea sistemului e-Factura, realizarea obligatorie a unei semnături electronice, sistemul e-Transport, precum și majorarea taxelor și impozitelor.

Deși statul are în plan digitalizarea pe repede-înainte a fiscalizării, uită că în țara noastră mulți operatori economici își desfășoară activitatea în zone fără semnal.

„Sunt foarte multe probleme. Eu am înțeles inițial că trebuie să merg la bancă pentru a face semnătura electronică. Apoi contabilul mi-a zis că nu trebuie la bancă. Momentan n-am făcut nimic, pentru că până în martie încă putem factura normal. Nu am primit nimic din partea nimănui, nici măcar niște instrucțiuni. Eu am pensiunea într-o zonă fără semnal, la rezervația naturală Poienile Vâlsanului. Abia reușim să vorbim la telefon. În mod clar vom avea o problemă cu încărcatul facturilor, mai ales câtă vreme noi nu avem semnal suficient pentru POS. Eu aici pot încasa doar cash.

Soluția mea ar fi să se ocupe un contabil, chiar dacă ar fi costurile mai mari. Pentru cei din situația mea ar fi trebuit să se meargă înainte așa cum a fost și până acum. Ar fi trebuit să ne lase să dăm facturile direct clientului, fără să le încărcăm pe vreo platformă. Până acum a fost bine, îmi scriam singură factura. Probabil că în momentul de față toată lumea are o problemă vis-a-vis de platforma asta, mai ales că nimeni nu știe să îți spună clar ce trebuie făcut”, a declarat Cristina Bădescu.

Tatăl ei deține un magazin mic unde are, de asemenea, probleme cu platforma e-Factura.

E o zăpăceală cu ce au băgat ei acolo. Și așa eram terminați cu toate modificările și scumpirile. Deocamdată mă bazez pe faptul că există această perioadă de grație”, a declarat acesta pentru DC News.

Foto: Pexels

Ce sancțiuni pot suferi antreprenorii care nu se conformează noilor cerințe

În cadrul unui webinar organizat de ANAF, reprezentantul instituției, Albert Fruth, a dezvăluit o serie de aspecte. Printre cele mai importante este faptul că, potrivit noilor reglementări, facturile trebuie raportate în sistemul RO e-Factura până la data de 31 martie, pentru întreaga perioadă de la începutul anului. Iar în perioada 1 ianuarie - 31 martie 2024 nu se aplică amenzi.

Noile sancțiuni cuprind următoarele aspecte:

1. Nerespectarea termenului de transmitere a facturilor într-un interval de 5 zile lucrătoare/calendaristice de la data emiterii facturii va atrage amenzi în funcție de categoria contribuabililor:

  • Pentru persoanele juridice mari: între 5.000 și 10.000 de lei
  • Pentru persoanele juridice mijlocii: între 2.500 și 5.000 de lei
  • Pentru alte persoane juridice și persoane fizice: între 1.000 și 2.500 de lei.

2. Începând cu 1 iulie 2024, netransmiterea facturii în sistem, precum și primirea și înregistrarea acesteia de către destinatari, se va sancționa cu o amendă egală cu 15% din valoarea totală a facturii.

3. În relația Business-to-Government (B2G), efectuarea plăților din bugetul propriu fără a respecta prevederile legale se va sancționa cu amenzi cuprinse între 500 și 1.000 de lei.

Contabil: Dacă suni acum să-ți iei semnătură electronică ei ți-o pun la dispoziție abia peste două luni

„Partea asta cu e-Factura a fost venită așa dintr-o dată. N-a venit cu niște instrucțiuni clare. Ei au avut o componentă de implementare, într-adevăr. De anul trecut ei au avut o platformă online prin care se putea factura, prin intermediul ANAF-ului. Poate celor de la ANAF li se pare simplă, dar pentru un om de rând care n-a pus mâna pe un calculator sau nu știe fiscalitate e foarte complicat. Trebuia ceva ușor de utilizat.

În plus, ca să poți face o factură pe site-ul ANAF-ului îți trebuie semnătură digitală, pe care trebuie să o înscrii în SPV. Abia pe urmă poți să încerci să faci o factură, iar la nivel național sunt doar câteva firme care oferă semnături digitale. Acum s-au înghesuit toți oamenii pe ele. Dacă suni acum să-ți iei semnătură electronică ei ți-o pun la dispoziție abia peste două luni.

Iar strict legat de platforma e-Factura, sistemul lor informatic este praf. Tot timpul apar erori și e în mentenanță. Mai sunt erori legate de dublarea facturilor. Nu sunt pregătiți, au considerat că 6 luni vor fi de probă și până atunci încă mai pot lucra la platformă. Pe clienți i-a lovit, în sensul că habar n-au ce înseamnă SPV-ul sau ce înseamnă o aplicație de facturare online. Mulți nu știu să utilizeze aplicațiile de pe laptop sau telefon. Și să zicem că treci peste asta și clientul reușește să le instaleze, dar nu toți oamenii au pregătirea necesară să întocmească corect factura. Pentru asta trebuie să cunoască legislația, pentru că sunt mai multe tipuri de facturi. Clienții și până acum le întocmeau, dar cu ajutorul nostru. Se consultau mereu cu contabilii”, a declarat Adrian Neacșu, contabil, pentru DC News.

Vezi tot comentariul contabilului aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel