Valeriu Anton, primarul din Corbeanca, avere de peste 3 milioane de lei pe care nu o poate justifica

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate între averea dobândită și veniturile realizate de către Valeriu Anton împreună cu familia, în perioada exercitării funcției de primar în localitatea Corbeanca.

"Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 3.061.855 Lei între averea dobândită și veniturile realizate de către Anton Valeriu împreună cu familia, în perioada exercitării funcției publice.

Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel București, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate de către ANTON VALERIU împreună cu familia, în perioada exercitării funcției publice", se arată în comunicatul transmis de ANI.

Amtintim că, în luna iulie a acestui an, Valeriu Anton a fost trimis în judecată de DNA, fiind acuzat de luare de mită și spălare a banilor, în formă continuată, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, participație improprie la fals intelectual. Primarul din Corbeanca ar fi luat o mită de peste 3,5 milioane de euro pentru a soluționa cereri de retrocedare a unor terenuri.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel