Anticipate Marea Britanie: REZULTATELE ultimului sondaj

Theresa May
Theresa May

Conservatorii premierului britanic Theresa May îi devansează pe rivalii lor laburiști cu 16 procente înaintea alegerilor parlamentare anticipate convocate pentru data de 8 iunie, indică un sondaj publicat de cotidianul The Times, transmite joi Reuters.

Ancheta, realizată de institutul de sondare YouGov, arată un scor de 45% pentru Partidul Conservator, în timp ce susținerea față de laburiști este de 29%,pentru iar Partidul Liberal Democrat 10%. Partidul pentru Independența Marii Britanii (UKIP) este cotat la 10%.

Sondajul YouGov indică o cursă ceva mai strânsă decât alte două anchete publicate miercuri, potrivit cărora decalajul în favoarea conservatorilor este de 22%-23%.

Conform sondajului Ipsos MORI, avansul Partidului Conservator este identic cu cel din timpul fostului premier Margaret Thatcher înaintea victoriei zdrobitoare în alegerile din 1983.

Pe de altă parte, potrivit cotidianului The Times, ancheta YouGov arată, pentru prima oară de la referendumul care a decis ieșirea țării din Uniunea Europeană, mai mulți britanici (45%) consideră această decizie drept o greșeală, comparativ cu procentul (43%) celor care o consideră corectă, scrie Agerpres.

La referendumul din iunie 2016, scorul a fost de 52%-48% în favoarea 'divorțului' de Uniunea Europeană.

Theresa May, care i-a luat locul colegului său de partid David Cameron, demisionat la scurt timp după referendum, a exclus în mod repetat convocarea de alegeri anticipate, până la anunțul surpriză de pe 18 aprilie.

Prim-ministrul încearcă astfel să-și consolideze majoritatea în Camera Comunelor în perspectiva negocierilor dificile cu UE, mizând pe nivelul scăzut de susținere al laburiștilor sub conducerea lui Jeremy Corbyn.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel