Antena 1, amendată din nou de CNA, cu 10.000 de lei

Mireasa-pentru-fiul-meu
Mireasa-pentru-fiul-meu

Mai multe ediții ale emisiunii "Mireasă pentru fiul meu" au fost supuse analizei membrilor Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), care au decis, marţi, să amendeze cu 10.000 de lei Antena 1, întrucât reality show-ul respectiv a cuprins un limbaj vulgar şi violent, fapt care încalcă legislaţia audiovizualului privind protecţia minorilor.

Membrii CNA au decis amendarea postului Antena 1 cu 10.000 de lei, acuzând faptul că în decembrie 2011, ianuarie, februarie şi martie 2012, în intervalul orar 10.50 - 11.30, 14.00 - 16.00 şi 17.00 - 19.00, emisiunea ”Mireasă pentru fiul meu” a stârnit 34 de reclamaţii care vizau limbajul vulgar folosit de unii concurenți, la o oră accesibilă minorilor.

Reprezentanta postului Antena 1 la CNA, Mirela Bomboe, a precizat că emisiunea este difuzată de obicei în direct, iar moderatoarea a intervenit de fiecare dată atunci când concurenţii au început să folosească un limbaj nepotrivit. Ea a mai spus că unele pasaje difuzate în emisiune sunt înregistrate, acestea necuprinzând limbajul vulgar.

În replică, vicepreședintele CNA, Ioan Onisei a declarat: "Nu înţeleg ce poate gândi conducerea unui post prin a plăti un asemenea format şi prin a difuza o emisiune la ora la care este difuzată. Mi se pare că este o sfidare a Codului audiovizualului, a Legii audiovizualului şi a CNA. O astfel de emisiune nu poate fi difuzată decât după ora 23.00", citează Mediafax.

Christian Mititelu, membru al CNA, a susținut că rolul televiziunii este acela de a reflecta societatea aşa cum e ea. "Asta e societatea. Emisiunea este o reprezentare a majorităţii societăţii în care trăim. Ce vrem? Să vorbească în emisiunea asta ca la TVR Cultural? Dacă vrem să sterilizăm totul în ideea ca niciun copil să nu audă vreodată un cuvânt mai tare, se poate face, pentru că aşa scrie în Codul nostru, dar nu este realist să facem aşa ceva", a spus Mititelu.

În schimb, Narcisa Iorga, membru al CNA, a spus că emisiunea "Mireasă pentru fiul meu" ar trebui difuzată după ora 23.00, în conformitate cu Codul audiovizualului. "Nu interzicem, nu cenzurăm reflectarea realităţii. Trebuie difuzată în conformitate cu Codul. În cazul de faţă, după ora 23.00", a spus Iorga.

Răsvan Popescu, preşedintele CNA, a spus că emisiunea "Mireasă pentru fiul meu" a încălcat de câteva ori legislaţia audiovizualului, nu în mod constant.

"Dacă ne uităm la emisiunile astea o să vedem că sunt constante limbajul şi violenţa", i-a răspuns Narcisa Iorga.

La sfârșitul dezbaterii pe această temă, membrii CNA au fost de acord cu propunerea lui Răsvan Popescu, potrivit căreia Antena 1 este obligată la plata unei amenzi de 10.000 de lei. Sancţiunea a primit votul favorabil de la șase membrii CNA, Gelu Trandafir, Valentin-Alexandru Jucan, Narcisa Iorga, Ioan Onisei, Răsvan Popescu şi Cristina Trepcea, în timp ce Christian Mititelu a votat ”împotrivă”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel