ANRE scumpeşte din nou energia electrică din 2013

electricitate
electricitate

După anunțul Deși ANRE susținuse că până în iulie 2013 tarifelor de transport și distribuție nu vor crește, vineri, Autoritatea a aprobat o creștere substanțială a tarifelor. Ordinele ANRE privitoare la majorări au fost publicate în Monitorul Oficial din 27 decembrie.

Astfel, tariful mediu pentru serviciul de transport al energiei electrice perceput de Transelectrica va crește cu 12,73%, ajungând la 21,16 lei/MWh, iar tarifului serviciilor OPCOM, operatorul comercial pe piața angro de energie electrică, va crește cu 23,33%, însemnând cu 0,37 lei/MWh mai mult. Totodată, tarifele pentru serviciile de sistem vor crește cu până la 6,86%, adică 10,91 lei/MWh. Tarifele nu includ TVA și vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2013, potrivit unui comunicat Transelectrica, remis Bursei de Valori București în decursul zilei de vineri.

Dincolo de această creștere a tarifelor, anul 2013 ar mai putea adăuga o altă modificare a facturii la energie electrică. La mijlocul anului viitor, o scumpire de 1-2% ar putea surveni, pe fondul liberalizării pieței energiei.

ANRE a anunțat pe 20 decembrie scumpirea energiei electrice cu 10%, măsura aplicabilă, de asemenea, din prima zi a anului 2013, dar, prin ordinele Autorității din 27 decembrie, consumatorul ar putea plăti mai mult.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel