ANPC, controale înainte de Crăciun. Peste 500 de kilograme de alimente, oprite de la comercializare, în trei magazine cunoscute

ANPC a depistat abateri grave în magazine: 199 de amenzi contravenţionale, în valoare de aproximativ 1,1 milioane de lei / Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay
ANPC a depistat abateri grave în magazine: 199 de amenzi contravenţionale, în valoare de aproximativ 1,1 milioane de lei / Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a oprit de la comercializare peste 550 de kilograme de produse alimentare din mai multe magazine cunoscute.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a oprit de la comercializare peste 550 de kilograme de produse alimentare din magazinele Penny, Profi şi Carrefour din Buşteni şi Predeal, în urma controalelor efectuate în zilele premergătoare Crăciunului, potrivit unui comunicat remis vineri de instituţie, scrie Agerpres.

În urma abaterilor constatate, ANPC a oprit definitiv de la comercializare peste 150 de kilograme de produse alimentare şi a oprit temporar de la comercializare peste 400 de kilograme de produse alimentare, până la remedierea deficienţelor. Pentru abaterile constate, ANPC a aplicat 4 amenzi contravenţionale, în valoare de 53.000 lei, şi un avertisment. Totodată, ANPC a stabilit oprirea temporară a prestării serviciului pentru măcelăria din magazinul Penny şi pentru vitrinele asistate de la Profi, până la remedierea deficienţelor.

În timpul acestor acţiuni de control, comisarii ANPC au constatat următoarele abateri de la legislaţie: utilizarea, la raionul de vitrină asistată, a unor vitrine frigorifice neigienizate, ale căror tăvi de prezentare a mărfii conţineau urme de resturi alimentare, pete şi lichid provenit de la scurgerile din produse; existenţa unor ventilatoare ale vitrinelor frigorifice care aveau depuneri sau strat gros de praf pe grila de protecţie a ventilatorului, urme de mucegai, şi de rugină pe tăblia din partea superioară a vitrinei. Având în vedere că în vitrină aerul este recirculat permanent cu ajutorul ventilatoarelor insalubre şi neigienizate, produsele alimentare neambalate (vrac) şi cele care sunt desfăcute in vederea comercializării la sută de grame, sunt supuse riscului de a se contamina, devenind astfel produse alimentare nesigure pentru consumatori.

Fructe improprii consumului uman

Alte abateri constatate de ANPC au fost: comercializarea de legume - fructe cu modificări organoleptice, lovituri mecanice, pete, deshidratate, consistenţă moale, improprii consumului uman; utilizarea unor vitrine frigorifice la diverse raioane (zarzavat, congelate etc.) şi a unor spaţii de frig insalubre, cu urme de resturi alimentare lipite pe tăvile de inox, suprafeţe cu rugină, urme de insecte.

Acţiunile de verificare de pe Valea Prahovei au făcut parte din activitatea Comandamentul de Iarnă 2021 al ANPC. Coordonat de preşedintele ANPC, Mihai Culeafă, şi de directorul general ANPC, Paul Anghel, Comandamentul are ca misiune prevenirea şi combaterea practicilor care dăunează vieţii, sănătăţii, securităţii şi intereselor economice ale consumatorilor aflaţi în vacanţă, în staţiunile din România, în perioada sărbătorilor de iarnă.

Preşedintele ANPC a subliniat că instituţia vrea să se asigure că toţi consumatorii primesc servicii de calitate de la operatorii economici.

"Deşi unii operatori economici demonstrează că neglijenţa este încă întâlnită, considerăm că, prin monitorizarea permanentă şi verificările atente, dar şi prin consiliere şi prevenţie, veghem la respectarea legii şi a drepturilor consumatorilor, pe care îi asigur încă o dată că au în noi un partener şi, ca atare, un sprijin redutabil. Chiar dacă românii sunt în vacanţă, pregătindu-se să sărbătorească Sfintele zile de Crăciun, alături de cei dragi, oriunde în ţară, noi dorim să ne convingem, în teren, că bucuria acestor momente este completată de serviciile de calitate pe care le primesc de la operatorii economici. Cu acest prilej, doresc să urez tuturor consumatorilor, în numele colegilor mei şi al meu personal, un Crăciun minunat, luminos şi fericit, plin de sănătate şi bucurii!", a declarat preşedintele ANPC, citat în comunicat.

Comandamentul de iarnă al ANPC va continua verificările, la nivelul întregii ţări, se precizează în comunicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel