ANM, prognoza meteo, vremea. Temperaturile încep să scadă. Ninsori în Muntenia, vestul Dobrogei şi în Bucureşti

Temperaturile vor scădea uşor în weekend, de la 9-10 grade la 1-4 grade. 

Duminică vor începe ninsorile, urmând să se depună în Muntenia şi vestul Dobrogei un strat de 5-10 centimetri de zăpadă, iar în Bucureşti între 3 şi 5 centimetri.

Potrivit ANM, în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, dar mai ales pe parcursul zilei de duminică, aria precipitaţiilor se va extinde pe partea de sud şi sud-est a ţării, mare parte din Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei.

Precipitații sub formă de ninsoare

Vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare.

În partea central sudică a Munteniei, poate chiar şi vestul Dobrogei, se va depune un strat de zăpadă în medie între 5 şi 10 centimetri.

Vremea în Capitală

De asemenea, în Bucureşti stratul va măsura 3-5 centimetri.

În următoarele zile vor fi uşoare intensificări ale vântului în următoarele zile, însă nu se anunţă viscol.

Temperaturile vor mai scădea scadă şi pe partea de sud. Dacă până acum am avut 9-10 grade, duminică vom avea cel mult între 1 şi 4 grade. Vor fi 2-3 grade şi la Bucureşti.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel