ANM: Prognoza meteo, vremea munte. Cod GALBEN de FURTUNĂ

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, miercuri, o atenţionare nowcasting Cod galben de furtună în zonele de munte ale judeţelor Bacău şi Vrancea, valabilă până la ora 11:30. 

În aceste zone, se vor semnala frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, averse ce vor cumula 15-20 de litri/metrul pătrat, grindină de mici dimensiuni. 

În prezent se află în vigoare informarea de instabilitate atmosferică şi intensificări ale vântului, emisă marţi de ANM, valabilă până joi seară, la nivelul întregii ţări. 

Potrivit meteorologilor, în intervalul 19 septembrie, ora 17:00 - 21 septembrie, ora 23:00, la munte, în Maramureş, nordul Moldovei şi al Transilvaniei, local în Oltenia, Muntenia şi Banat mai ales în seara zilei de marţi (19 septembrie) şi în noaptea de marţi spre miercuri (19/20 septembrie) vor fi perioade în care vremea va fi instabilă. De asemenea, vor fi averse torenţiale, descărcări electrice şi pe arii restrânse grindină. 

Începând de miercuri după-amiază (20 septembrie), fenomene specifice instabilităţii atmosferice se vor semnala în cea mai mare parte a ţării. În plus, în intervale scurte de timp sau prin cumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 40 l/mp. 

În majoritatea regiunilor vor fi intensificări temporare ale vântului, ce vor lua şi aspect de vijelie, cu viteze la rafală ce vor depăşi 50 - 60 km/h. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel