ANI: Monica Iacob Ridzi nu are avere nejustificată

ANI
ANI

ANI a verificat averea Monicăi Iacob Ridzi în perioada 2008 - 2012 şi nu a constatat vreo diferenţă între veniturile şi bunurile acesteia, conform raportului de evaluare remis apărării fostului ministru.

Avocatul lui Ridzi, Alexandru Chiciu, a anunțat că a primit, vineri, un răspuns de la Agenţia Naţională de Integritate, care a finalizat verificările în ceea ce priveşte averea clientei sale în perioada 2008 - 2012. ANI a constatat că nu există niciun fel de diferenţă între câştigurile de referinţă şi bunurile dobândite de fostul ministru.

"Este un răspuns oficial, din păcate, însă, venit mult prea târziu faţă de situaţia în care domnia sa se află, dar este o dovadă a faptului că această femeie niciodată nu a minţit, niciodată nu a furat nicio sumă de bani, lucru pe care ANI îl dovedeşte", a spus avocatul, citat de Mediafax.

ANI s-a autosesizat odată cu începerea anchetei DNA în cazul lui Ridzi şi a verificat averea acesteia, constatând că nu are sume sau bunuri nejustificate. Verificările administrative ale ANI nu au avut însă nicio legătură cu ancheta penală şi procesul Monicăi Iacob Ridzi pentru fapte de corupţie.

Monica Iacob Ridzi a fost condamnată definitiv de ICCJ, pe 16 februarie, la cinci ani de închisoare, pentru abuz în serviciu privind manifestările organizate în 2009 de Ziua Tineretului.

Vezi și: Emil Boc, vizită în închisoare la Monica Iacob Ridzi. Prima declarație

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel