ANI: 11 aleşi locali, în incompatibilitate și conflict de interese

ANI - avere nejustificata
ANI - avere nejustificata

Agenția Națională de Integritate (ANI) a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Panciu în vederea cercetării lui Valerică Dorel Chitic, primar al orașului Mărășești, județul Vrancea, pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese.

De asemenea, ANI a constatat starea de incompatibilitate, existența conflictului de interese de natură administrativă, precum și indicii privind existența conflictului de interese de natură penală și în cazul a zece foști și actuali aleși locali.

Aşadar, conform ANI, "în calitate de primar al orașului Mărășești, Valerică Dorel Chitic a participat la luarea unor decizii cu privire la raporturile dintre primărie și SC Valerio Prestal SRL Mărășești, care au avantajat această societate comercială, unde Chitic deține calitatea de asociat unic". Participarea lui Chitic a constat 2în semnarea unor ordonanțări la plată a unor ordine de plată aferente facturilor fiscale, precum și semnarea expunerii de motive care a stat la baza adoptării unei hotărâri privind aprobarea concesionării unei suprafețe de teren aparținând domeniului privat al orașului Mărășești către SC Valerio Prestal SRL Mărășești, în vederea amplasării unui spațiu comercial". Totodată, a fost încheiat un contract de concesiune între Primăria orașului Mărășești și SC Valerio Prestal SRL, căreia Primăria Mărășești i-a achitat suma de 7.066 lei.

ANI a constatat starea de incompatibilitate, existența conflictului de interese de natură administrativă, precum și indicii privind existența conflictului de interese de natură penală și în cazul a 10 foști și actuali aleși locali: Iulian Gheorghe Ciubotaru — primarul comunei Dochia, județul Neamț; Ion Dorobanțu — primarul comunei Bogdănești, județul Vaslui; Nicolae Curelea Nedelcu — primarul comunei Calvini, județul Buzău; Sandor Kisgyorgy — primarul comunei Valea Crișului, județul Covasna; Ionel Curuți — primarul comunei Mănăștiur, județul Timiș; Alexandrina Ivancu — fost primar al comunei Livezi, județul Vâlcea; Aurel Țurlea — viceprimar al comunei Iana, județul Vaslui; Mircea Păușeriu — consilier local al orașului Broșteni, județul Suceava; Dumitriu Florian Ungureanu — consilier local în orașul Rovinari, județul Gorj; Constantin Grosu — consilier local în comuna Todirești, județul Suceava.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel