Angela Merkel-Vladimir Putin, întâlnire, duminică, la Moscova. UPDATE: Primele declarații

Roxana Neagu / 10 mai 2015 / 08:03 Salveaza PDF Comentarii

Angela Merkel face, duminică, o vizită la Moscova. Cancelarul german se va întâlni cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin.

UPDATE: "Trebuie să ne asigurăm că acordul de la Minsk este în continuare implementat. Integritatea teritorială a Ucrainei trebuie restabilită. Trebuie să facem tot ce putem pentru a găsi o soluţie paşnică, o soluţie prin intermediul dezbaterilor şi discuţiilor la toate conflictele. Diplomaţia este calea cea mai importantă în acest caz. Sunt de părere că preşedintele rus are influenţă asupra separatiştilor din Ucraina şi sper să obţinem astfel o încetare a focului", a declarat Angela Merkel, cancelar german. 

UPDATE: "Am avut de învățat din experiențe amare și situații dificile, iar acum trebuie să depășim una dintre acestea prin mijloace diplomatice și pașnice", a spus Angela Merkel referindu-se la actuala criză din estul Ucrainei, după ce a depus o coroană de flori la Mormântul soldatului necunoscut de la Moscova. Ea a menționat: "Este bine că avem ocazia de a discuta despre integritatea teritorială a Ucrainei". 

Președintele rus Vladimir Putin a declarat: "Cu cât mai repede aceste probleme nu vor mai afecta relațiile bilaterale, cu atât mai bine". 

Angela Merkel va depune o coroană de flori la Mormântul Soldatului Necunoscut, în memoria militarilor care şi-au pierdut viaţa în cel de-al Doilea Război Mondial. 

Ulterior, cei doi lideri vor discuta la Kremlin. Principala temă va fi criza ucraineană. Pe agendă sunt anunțate și probleme cu privire la cooperarea ruso-germană. Ei vor susține o conferință de presă comună la finalul întâlnirii. 

Angela Merkel a refuzat invitaţia liderului de la Kremlin la parada fastuoasă care a avut loc, sâmbătă, de Ziua Victoriei. S-a alăturat liderilor europeni ce au boicotat evenimentul pe fondul implicării Moscovei în criza ucraineană.


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.28