Angela Merkel, ultimatum în criza refugiaţilor

Angela Merkel consideră că pentru soluționarea crizei refugiaților Consiliul European de săptămâna aceasta va trebui să aleagă între cooperarea cu Turcia și închiderea rutei Balcanilor. În opinia cancelarului german, cea de-a doua opțiune, propusă de țările Grupului de la Vișegrad, trebuie exclusă, ea estimând că închiderea frontierelor ar avea consecințe pentru întreaga Uniune Europeană și pentru spațiul Schengen, transmit agențiile AFP și EFE.

'Îmi pun întreaga energie pentru ca joi și vineri agenda turco-europeană să fie considerată drumul care merită urmat', a afirmat Angela Merkel la o conferință de presă desfășurată la Berlin după o întrevedere cu premierul israelian, Benjamin Netanyahu. Ea a adăugat că la summitul european nu se va avea în vedere adoptarea unui acord privind noi cote de refugiați.

Șefa guvernului de la Berlin a admis că ar fi 'ridicol' să se discute despre noi cote din moment ce până în prezent nu au fost relocați nici măcar o mie dintre cei 160.000 de migranți pe care Consiliul Justiție și Afaceri Interne (JAI) de pe 22 septembrie a decis să-i redistribuie între statele membre prin cote obligatorii. După acea decizie, Angela Merkel declarat că respectivul sistem este doar un prim pas și a cerut să se instituie și un mecanism automat de cote obligatorii permanente pentru redistribuirea tuturor migranților care vor veni de acum înainte în UE. Dar premierul francez, Manuel Valls, a sugerat la sfârșitul săptămânii trecute că guvernul de la Paris nu mai susține o asemenea idee, care nu întrunește un sprijin suficient în rândul statelor blocului comunitar.

UE și Turcia au convenit la sfârșitul anului trecut un plan de acțiune, prin care guvernul turc s-a angajat să stăvilească valul de migranți în schimbul unui ajutor financiar cu o valoare inițială de trei miliarde de euro — destinat refugiaților sirieni de pe teritoriul turc — și a reluării procesului de aderare a Turciei la UE, precum și a celui de liberalizare a vizelor pentru cetățenii turci.

[citeste si]

Totuși, acest acord nu a condus deocamdată la o scădere notabilă a fluxului migrator, reducerea numărului de migranți care debarcă în Grecia venind dinspre Turcia fiind pusă mai degrabă pe seama iernii. În timpul unei vizite desfășurate pe 8 februarie la Ankara, Angela Merkel a declarat că Uniunea Europeană trebuie să stabilească mecanisme care să permită migranților să ajungă în Europa în mod legal și în siguranță, respectiv să accepte să primească un anumit număr de migranți, mai ales refugiați sirieni.

'Știu că unii s-au săturat să audă cuvântul 'cote' (cote obligatorii de refugiați n.red.), dar astăzi am făcut un mare pas înainte și putem spune Turciei că avem o responsabilitate comună (...) Nu putem spera ca Turcia să oprească tot (fluxul de refugiați) și să spunem că de cote vom vorbi într-o jumătate de an. Acest lucru nu se poate. Trebuie să meargă împreună', a afirmat atunci Angela Merkel. După această declarație, guvernul ungar a acuzat Germania că a încheiat în secret în numele UE, sau împreună cu câteva state ale UE, un acord secret cu Turcia pentru preluarea direct din Turcia a sute de mii de refugiați care să fie repartizați între statele blocului comunitar, pentru ca guvernul de la Ankara să fie în schimb mai cooperant în problema stăvilirii fluxului migrator.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel