Angela Merkel, promisiune după victoria lui Boris Johnson

Angela Merkel promite un parteneriat strâns cu Londra după victoria lui Boris Johnson în alegeri

Cancelarul german Angela Merkel şi-a exprimat vineri dorinţa de a exista un parteneriat strâns cu Londra după victoria clară a Partidului Conservator, condus de Boris Johnson, în alegerile parlamentare desfăşurate joi în Regatul Unit, transmit Reuters, DPA şi AFP.

Felicitări, Boris Johnson, pentru victoria ta răsunătoare! Aştept cu nerăbdare să lucrăm împreună pentru cooperarea solidă şi prietenia dintre ţările noastre, indică o declaraţie pe Twitter a şefei executivului german.

Porţile UE rămân deschise

La rândul său, ministrul de externe german Heiko Maas a spus că ţara sa doreşte ca parteneriatul cu Londra să rămână strâns şi după Brexit, atât pe plan economic, cât şi în domeniul politicii externe şi al securităţii.

Maas, membru al Partidului Social-Democrat (SPD), care participă alături de conservatori la guvernare, a apreciat de asemenea că britanicii vor avea dreptul de a reveni la un moment dat în interiorul blocului comunitar dacă vor dori acest lucru.

Porţile Uniunii Europene rămân evident deschise Marii Britanii, a dat asigurări Heiko Maas, care a adăugat însă că pe termen scurt Boris Johnson are un mandat clar pentru a gestiona cu bine Brexitul.

Rezultate oficiale parţiale

Potrivit rezultatelor oficiale parţiale publicate vineri dimineaţă, în urma scrutinului desfăşurat joi Partidul Conservator a obţinut 364 de mandate (în creştere cu 48 faţă de cele deţinute până acum) dintre cele 650 în Camera Comunelor, cu mult peste cele 203 de locuri ale Partidul Laburist, care a pierdut 59 de mandate.

Urmează în ordine Partidul Naţional Scoţian (SNP) cu 48 de mandate, Partidul Liberal-Democrat cu 11 mandate, Partidul Democratic Unionist nord-irlandez cu opt mandate, Sinn Fein şapte mandate, Plaid Cymru patru mandate, SDLP două mandate şi Verzii un mandat

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel