Angela Merkel, mesaj important pentru Marea Britanie

Cancelarul german Angela Merkel a cerut Marii Britanii să-și clarifice 'rapid' intențiile după votul britanicilor în favoarea ieșirii din Uniunea Europeană, în timp ce actualul ministru britanic de interne Theresa May va prelua miercuri conducerea executivului de la Londra, relatează AFP.

'Regatul Unit va trebui să clarifice rapid modul în care dorește să-și modeleze viitorul în relația cu Uniunea Europeană', a declarat șefa guvernului german luni seara. Ea a reiterat faptul că este de datoria guvernului britanic să preia inițiativa pentru a-și anunța intenția de a părăsi blocul comunitar, înainte ca procedura să poată fi lansată.

Angela Merkel a afirmat că votul în favoarea Brexitului reprezintă o 'ruptură amară'. 'Însă, a continuat ea, sunt convinsă că Uniunea Europeană este suficient de puternică pentru a suporta această ruptură', a afirmat Merkel.

Totodată, cancelarul german a afirmat că actuala dezbatere privind mai multă sau mai puțină Europă pentru revitalizarea proiectului european este insuficientă. 'Avem nevoie de o Europă care are succes', în special în domeniul cercetării și al inovării, a adăugat ea, părând să se distanțeze din nou de marile proiectele de relansare promovate de social-democrații de pe Bătrânul Continent.

Franța a anunțat luni că a pregătit în ultimele săptămâni proiecte având drept scop obținerea în septembrie a unui 'început european' după referendumul britanic din 23 iunie. Noile idei care vor fi elaborate "trebuie să fie solide și stimulative, însă în același timp să nu prevadă noi tratate', a precizat guvernul francez.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel