Angela Merkel, atacată cu roșii în timpul unui miting electoral. VIDEO

Cancelarul german, Angela Merkel, a fost atacată cu roșii marți, în timp ce susținea un discurs în cadrul unui miting electoral în orașul universitar Heidelberg, în sudul Germaniei, au relatat DPA și Der Spiegel.

Poliția a precizat că roșiile au fost aruncate spre scena unde se afla Angela Merkel, dar nu în același timp. Stropi dintr-o roșie au ajuns pe șoldul ei stâng, iar o roșie a nimerit-o pe moderatoarea Claudia von Brauchitsch, care se afla alături de cancelar.

Angela Merkel a reacționat cu calm și i-a întins o batistă moderatoarei ca să se șteargă. În momentul în care au fost aruncate roșiile din mulțime cancelarul german deja își termina discursul.

Nu se știe cine au aruncat roșiile, dar poliția a declanșat o anchetă pentru tentativă de agresiune.

Merkel a participat mai târziu la o dezbatere, fiind îmbrăcată în același sacou pe care îl purta în timpul mitingului când a fost atacată cu roșii.

În timpul discursului, persoane din mulțime au fluierat și strigat: "Trădătoare de popor", "Ipocrită" și "Mincinoasă", insulte folosite adesea de către membrii grupărilor de extrema dreaptă din Germania.

Potrivit autorităților, la miting au participat aproximativ 3.000 de persoane, dintre care cei mai mulți au aplaudat discursul Angelei Merkel.

Cu toate acestea, au existat și altercații între susținătorii și adversarii cancelarului, poliția indicând că a reținut datele de identitate a șase persoane.

În cadrul discursului său, Angela Merkel a mulțumit celor care au acordat ajutor umanitar la sosirea migranților în timpul crizei refugiaților din 2015, când a deschis larg porțile Germaniei în calea unui aflux masiv de refugiați din zone de conflict, precum Siria sau Afganistan, relatează Agerpres.

Iată imaginile:

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel