Nemulțumiți de negocierile ”cu pași mărunți”, angajații de la DSP Arad protestează și amenință cu încetarea totală a activității.
Cei aproximativ 70 de angajaţi ai Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Arad continuă protestele, iar miercuri circa 40 dintre aceștia au ieşit în stradă, în faţa sediului, pentru a cere creşteri salariale, ameninţând că vor opri complet activitatea dacă nu le sunt satisfăcute cererile legate de creşteri salariale, ceea ce ar însemna oprirea unor programe de vaccinare sau blocarea înmormântărilor.
Astfel, aproape toţi cei aproximativ 70 de angajaţi ai DSP Arad sunt în conflict de muncă, iar 40 au protestat în stradă timp de o oră, fără a bloca activitatea cu publicul.
”După toate negocierile încă suntem la faza paşilor mărunţi. Pentru unii bugetari s-au găsit fonduri, când a fost vorba de casele de pensii, de Ministerul Muncii, dar pentru noi nu se găsesc. În aceste condiţii şi noi ne gândim să ne blocăm complet activitatea. Vom ajunge să-i refuzăm pe oamenii care vin cu probleme la Direcţia de Sănătate Publică.
Asta înseamnă că nu vor mai putea fi făcute înhumări, nu vor mai putea fi transportate cadavrele de la morgă la cimitirele din judeţ, nu o să mai dăm avize şi nu o să mai avem multe alte activităţi, cum ar fi vaccinarea populaţiei, în condiţiile în care suntem în plină epidemie de rujeolă. Consecinţele ar fi nemaivăzute după 1990 şi nu ne dorim să ajungem aici”, a declarat liderul sindical din cadrul DSP Arad, Gheorghe Ciosici, citat de Agerpres.
Gheorghe Ciosici a amintit că principala revendicare este ca "la funcţii egale, să existe salarii egale" şi a arătat că angajaţii din casele de asigurări de sănătate au salarii mai mari.
Un protest a avut loc şi la Direcţia de Statistică Arad, unde mai mulţi angajaţi au ieşit în faţa sediului pentru a cere majorări salariale şi condiţii mai bune de muncă.
Citește și: Angajaţii de la Statistică, protest în Buzău. Ameninţă cu întreruperea activităţii la viitoarele alegeri
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu