Salariaţii din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGSAPC) - Sector 1 au declanşat, joi, un protest spontan contra măsurilor de austeritate incluse în Ordonanţa...
Sindicatul ROUA, care reprezintă interesele angajaţilor din această instituţie, a transmis un comunicat în acest sens.
"Sindicatul ROUA susţine ferm protestul spontan declanşat astăzi în rândul angajaţilor din asistenţă socială, în semn de revoltă faţă de Ordonanţa de Urgenţă adoptată de Guvern, care limitează nejustificat sporul pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase la suma de 300 lei brut/lună, în pofida buletinelor de expertiză emise de DSP şi a reglementărilor speciale din sistemul judiciar, precum şi a condiţiilor efective în care îşi desfăşoară activitatea personalul din sistemul de protecţie a copilului.
Această măsură afectează direct demnitatea, sănătatea, securitatea în muncă şi siguranţa celor care asigură funcţionarea zilnică a centrelor de copii şi a căminelor de bătrâni. Prin această măsură se va crea un nivel de frustrare foarte mare printre angajaţi, care în prezent au un nivel de salarizare extrem de mic în comparaţie cu responsabilităţile de la locul de muncă. Demotivarea continuă a angajaţilor va conduce la scăderea calităţii serviciilor sociale. Diminuarea veniturilor salariale, sarcinile suplimentare trasate datorită lipsei de personal sunt factori care vor conduce inevitabil la incidente", se aratră într-un comunicat de presă al organizaţiei sindicale.
Potrivit sindicaliştilor, prin protestul declanşat joi, personalul din asistenţa socială transmit că: nu mai pot accepta lipsa autorităţilor de a aplica o atitudine responsabilă pentru zona de asistenţă socială; refuză categoric să mai tolereze tratamentul inechitabil şi dispreţul autorităţilor faţă de condiţiile reale de muncă, faţă de nivelul de salarizare; e nevoie de introducerea unor măsuri care să menţină specialişti în sistem şi să le ofere oportunităţi de formare; este nevoie de consultarea actorilor importanţi din asistenţa socială în aplicarea sau identificarea unei strategii de dezvoltare a serviciilor din asistenţă socială.
În context, Sindicatul ROUA solicită abrogarea imediată a prevederii din OUG nr. 36 din 30 iunie 2025 privind limitarea sporului pentru condiţii vătămătoare, în ceea ce priveşte familia ocupaţională "Sănătate şi Asistenţă Socială", iniţierea din partea Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, în mod expres, unor demersuri concrete pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă în Centrele de Asistenţă Socială - cu atât mai necesare în contextul diminuării veniturilor prin tăierea sporurilor şi, nu în ultimul rând, redeschiderea dialogului social real cu organizaţiile sindicale.
"În lipsa unui răspuns prompt şi rezonabil din partea Guvernului, salariaţii din Asistenţa Socială vor adopta măsura refuzului de a mai intra la locul de muncă, iar zeci de copii, bătrâni şi persoane cu dizabilităţi vor rămâne nesupravegheaţi", atenţionează sindicatul lucrătorilor din DGSAPC, într-un comunicat citat de Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News