Angajaţi ai Hexi Pharma, audiaţi la Poliţia Capitalei

Mai mulți angajați ai Hexi Pharma s-au prezentat joi la sediul Poliției Capitalei pentru a fi audiați în dosarul privind soluțiile dezinfectante folosite în spitale, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.

Pentru această anchetă, procurorii și polițiștii au ridicat deja documentele necesare în aceste zile și au început activitățile specifice, conform procedurilor legale.

"La sediul IGPR au fost chemați joi simpli angajați, nu cei din conducerea firmei. Activitatea de audiere va continua și în zilele următoare din dispoziția procurorilor, unde vor considera necesar", au precizat sursele citate.

Miercuri, secretarul de stat în Ministerul Sănătății Victor Strâmbu a anunțat că, în urma primelor analize efectuate de ICECHIM, s-a decis retragerea produselor biocide neconforme provenind de la firma Hexi Pharma, în termen de zece zile.

Acesta a dat ca exemplu diferențele mari de concentrații de substanțe care au rezultat în urma analizelor.

"De exemplu, la Clorura de amoniu — 15% era valoarea declarată, 5,18% valoarea măsurată de către specialiștii de la ICECHIM. De asemenea, mai sunt diferențe la un produs de iod, valoarea declarată este 10%, cea determinată este 7,41%. La glutaraldehidă avem 12% valoare declarată, 1,23 % valoare măsurată", a precizat secretarul de stat.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel