Andronescu: Cererea de locuri în şcolile profesionale este dublă în acest an

Ministrul Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu, a declarat joi, la Deva, că solicitările mediului economic pentru locurile în şcolile profesionale s-a dublat, motiv pentru care în structura anului şcolar viitor au fost cuprinse 60.000 de locuri la această formă de învăţământ.

Ecaterina Andronescu a arătat că anul trecut, din cei 142.000 de absolvenţi de clasa a opta, 31.000 au intrat în învăţământul profesional, iar restul au urmat filierele diferitelor licee, inclusiv cele tehnologice.

În acest context, ministrul Educaţiei a remarcat faptul că doar un sfert dintre absolvenţii liceelor tehnologice au reuşit să promoveze examenul de bacalaureat, ceea ce arată felul în care aceştia fac faţă rigorilor dintr-un liceu.

"Din constatările pe care nu le avem numai din rezultatele examenului de Bacalaureat de anul trecut, ci de ani de zile, am putea să spunem că absolvenţii liceelor tehnologice reuşesc să promoveze examenul de bacalaureat între 0 şi 25%. Ca urmare, suntem în această situaţie în care realitatea ne arată că o parte din elevii care merg spre liceu nu fac faţă rigorilor învăţământului liceal. Şi atunci, cred că este mai potrivit pentru noi şi pentru părinţii lor şi pentru viitorul lor, să le spunem că sunt mai potriviţi pentru o activitate care înseamnă şi o meserie", a spus Ecaterina Andronescu.

Toate școlile profesionale, funcționare în sistem dual

Ministrul Educaţiei a adăugat că a există un interes al mediului economic faţă de şcolile profesionale, în special cele de tip dual, menţionând că este nevoie şi de o schimbare a mentalităţii părinţilor faţă de această formă de pregătire.

De asemenea, Ecaterina Andronescu a apreciat că ar trebui ca, în viitor, toate şcolile profesionale să funcţioneze în sistemul dual, acesta urmând să fie extins ulterior la nivelul liceelor tehnologice, dar şi în mediul universitar.

"Făcând o analiză şi a nevoilor din piaţa forţei de muncă şi a diferenţelor dintre şcoala profesională şi şcoala profesională duală, cred că în viitorii ani noi va trebui să transformăm toată şcoala profesională în şcoală profesională duală. Este absolut necesar dacă vrem, într-adevăr, ca şcoala să reprezinte un serviciu de formare profesională pentru societate. Dar nu cred că va trebui să ne oprim aici, va trebui ca tot aşa, dar după ce vom avea şi legea (educaţiei - n.r.), pentru că actuala lege nu ne permite, să transformăm şi liceul tehnologic într-un liceu tehnologic dual, în care componenta practică să se desfăşoare în firme şi companii, fie în responsabilitatea lor, fie în responsabilitatea dublă: şi a şcolii şi a angajatorilor", a conchis ministrul Educaţiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel