Andronescu: 55.000 de profesori, formare pentru învăţarea predării digitale

Ecaterina Andronescu
Ecaterina Andronescu

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a anunţat joi că 55.000 de profesori vor intra într-un proces de formare profesională învăţând cum să predea digital la ore. 

"Avem deja un proiect în care 55.000 de profesori vor intra într-un proces de formare profesională şi sub aspect pedagogic şi sub aspect ştiinţific al disciplinei pe care o predau, dar şi sub aspectul a învăţării predării digitale, pentru că suntem în secolul XXI. Generaţia aceasta pe care noi o avem în şcoală este generaţia care s-a născut şi a crescut cu tabletă.

Ca urmare, nu avem cum să ne gândim că, prin folosirea tabletei de la vârste foarte fragede, componenta vizuală a memoriei lor este mult mai dezvoltată în dauna celorlalte componente, şi atunci când îl aduc la şcoală trebuie să îi cresc achiziţiile pe ce are deja acumulat din anii copilăriei. Şi atunci ne-am propus să avem în fiecare sală de clasă o tablă inteligentă, pe catedră un laptop", a declarat Andronescu, la România TV. 

Potrivit acesteia, pentru dotarea şcolilor există sprijinul premierului şi al miniştrilor care au legătură cu acest proiect.

Vezi şi: Şoseaua Fabrica de Glucoză, lărgire. Stadiul lucrărilor

Ultimul trib. Concurentă, sfâșiată de dor: Era ziua lui

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel