Magistrații de la Curtea de Apel Bucureşti au decis, vineri, condamnarea lui Andrei Traian Andronie la o pedeapsă definitivă de şapte ani de închisoare. Andrei Andronie a fost condamnat pentru producerea accidentului din noiembrie 2011, de pe Calea Floreasca, în urma căruia au murit un taximetrist şi o tânără, iar alte trei persoane au fost rănite.
Andrei Andronie, fiul bancherului Jean Andronie, a primit o pedeapsă de şase ani de închisoare pentru ucidere din culpă şi trei ani pentru că a refuzat să se supună testelor pentru stabilirea alcoolemiei, informează Mediafax. Instanţa a dispus ca la condamnarea cea mai grea să adauge un spor de pedeapsă de un an, Andrei Andronie urmând să execute şapte ani de închisoare. Din pedeapsă va fi scăzută perioada în care Andronie a fost arestat.
Pedeapsa lui Andrei Andronie a fost astfel majorată, de la cinci ani şi şase luni, cât dispusese, în 4 aprilie, Judecătoria Sectorului 1.
În acelaşi dosar, Petruţ George Barbu a fost condamnat la nouă luni de închisoare, tot pentru ucidere din culpă, instanţa dispunând suspendarea executării pedepsei, cu un termen de încercare de doi ani şi nouă luni. Instanţa a menţinut astfel pedeapsa dispusă de Judecătoria Sectorului 1.
Andrei Andronie şi George Barbu au fost obligaţi să plătească familiilor victimelor daune morale de 125.000 de euro, bani care vor fi achitaţi de doi asigurători. Suma a fost redusă de la 490.000 de euro, cât stabilise Judecătoria Sectorului 1 că trebuie să plătească cei doi părţilor civile din dosar.
Decizia de vineri a Curţii de Apel Bucureşti este definitivă, Andrei Andronie urmând să fie încarcerat.
Istoricul cazului
În dimineaţa zilei de 5 noiembrie 2011, poliţiştii au încercat să-l oprească în trafic pe Andrei Andronie, care conducea un autoturism BMW pe Calea Floreasca, cu viteză foarte mare. Urmărit de poliţişti, tânărul a lovit un alt autoturism, iar în urma impactului, maşina sa a fost proiectată într-un taxi oprit pe partea dreaptă a drumului, în care se pregătea să urce o tânără de 22 de ani.
Taximetristul şi tânăra au murit pe loc, iar alte trei persoane au fost rănite şi transportate atunci la spital.
În 15 aprilie 2013, Andrei Andronie a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă, dar şi pentru că a refuzat să îi fie recoltate probe biologice.
Andrei Andronie a stat în arest din 6 noiembrie până în 6 decembrie 2011, când a fost eliberat în urma unei decizii a Tribunalului Bucureşti.
Andrei Andronie, care la data accidentului avea 20 de ani, studia la o universitate din străinătate şi venise atunci în Bucureşti pentru scurt timp.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu