Andreea Esca, alături de Papa Francisc în avionul care în va aduce în România

Papa Francisc
Papa Francisc

Andreea Esca se va afla în preajma  Sfântul Părinte, chiar  în avionul care îl va aduce în  țara noastră pe 31 mai, dar și înapoi către Roma, informează stirileprotv.ro.

"Sunt extrem de onorată că am fost selectată să fac parte din echipa de jurnaliști care îl va însoți pe Papa Francisc în avionul papal spre România și înapoi către Roma. Sunt și foarte emoționată; nu m-am gândit niciodată că voi fi atât de aproape de Papa.

Andreea Esca: Sunt foarte emoționată

Sunt curioasă dacă voi simți o emoție aparte când voi ajunge în preajma Sfântului Părinte și acum îmi fac lecțiile ca să fiu cât mai bine pregătită. Această întâlnire este, pentru mine, încă o dovadă că am avut mereu un înger protector", a spus Andreea Esca despre întâlnirea cu Papa Francisc.

Momentele importante ale vizitei Papei în România vor fi transmise live pe parcursul celor trei zile în ediții speciale Știrile PRO TV de la ora 13:00, 17:00 și 19:00, dar și pe www.stirileprotv.ro.

Pe parcursul celor trei zile, Sanctitatea Sa va vizita Bucureştiul, Iaşiul şi Blajul, precum şi sanctuarul marian de la Şumuleu-Ciuc.

Vezi si: Papa, vizită București. Programul zilei de vineri în Capitală

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel