Andreea Esca a vorbit! Misterul a fost dezlegat

Andreea Esca a demontat o legendă care circulă despre ea de mai mulți ani.

Întrebată de „ring" dacă ProTV îi impune condiţii privind aspectul ei, Andreea Esca a precizat: „N-am nicio restricţie contractuală legată de imaginea mea. Sunt doar legende că n-am voie să-mi las părul să crească sau să schimb altceva".

Responsabili pentru felul în care arată sunt specialiştii americani, dezvăluie Andreea Esca.

„Mi-am ales această tunsoare pentru că aveam părul foarte lung. Înainte să vin la ProTV am fost la un stagiu de pregătire la CNN şi cineva de acolo mi-a zis că, dacă mă voi duce să prezint un jurnal de ştiri, i s-ar părea mai potrivit ca părul să fie mai scurt. Aşa am luat această decizie şi aşa m-am prezentat la ProTV, deci nu e nicio impunere. Ţin la imaginea mea pentru că mi se pare un lucru important. Păstrând proporţiile, cum ar fi ca mâine să se schimbe sigla Mercedes? Ce sens are dacă te-ai obişnuit, ştii că e aşa... Se mai fac mici upgradări, dar nu schimbi esenţialul. Aşa şi eu! Acum, că părul o fi cu un milimetru mai lung sau mai scurt, mai în faţă sau mai în spate e OK. Plus că e comod şi simplu să mă coafez în fiecare zi".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel