Andreas Casapu, nota maximă la bacalaureatul american

Andreas Casapu, elev în an terminal la Liceul Teoretic Internaţional de Informatică din Constanţa, a obţinut punctaje maxime la matematică şi fizică, materii ale testului Scholastic Assessment Test (SAT), echivalentul american al examenului de bacalaureat.

„Elevul s-a pregătit pentru acest examen timp de două luni, bazându-şi studiile pe cunoştinţele deja acumulate în anii de liceu, dar beneficiind şi de ajutorul profesorului Serdal Aslantas la orele de pregătire specială pentru SAT, la matematică”, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei.

Tânărul spune că este foarte mulţumit de rezultat deoarece ştie ca acesta atârnă greu în ochii celor care îi vor revizui aplicaţia. 

„Timpul este scurt, de aproximativ un minut pe exerciţiu şi, astfel, de foarte mare importanţă este ideea de rezolvare, mai mult decât abilităţile de calcul, la matematică. La fizică se pune foarte mult accentul pe interpretarea fenomenelor sau istoria fizicii, aspecte mai puţin întâlnite în programa românească”, povesteşte Andreas.

Elev de 10 şi în sistemul de învăţământ românesc, Andreas este multi-premiat la olimpiade şi concursuri. Adolescentul vrea să se specializeze în domeniul Computer Science.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel