Ancuța Cârcu (AUR) a fost arestată preventiv într-un dosar de proxenetism

Ancuța Cârcu (AUR) a fost arestată preventiv / Imagine de Лечение наркомании de la Pixabay
Ancuța Cârcu (AUR) a fost arestată preventiv / Imagine de Лечение наркомании de la Pixabay

Ancuța Cârcu, membru AUR, a fost arestată preventiv într-un dosar de proxenetism. 

Ancuţa Cârcu, membru al partidului Alianţa pentru Unirea Românilor, a fost arestată preventiv în dosarul proxeneţilor din Turda. 

Gazeta de Cluj anunță, citând Ziar de Cluj, că pe numele Ancuței Cârcu (AUR) a fost emis un referat de arest preventiv. Ancuța Cârcu este acuzată în dosarul proxeneților din Turda care acționau în Spania. 

Parchetul Turda a mai făcut propuneri de arestare preventivă în Dosarul „Proxeneţii de Tenerife” pe numele Gheorghe Săiceanu, Sorin Alexoae şi Robert Negoescu.

Ancuța Cârcu a fost membru PRM și a intrat în AUR în decembrie 2020.

„Proxeneţii din reţea duceau fetele în Tenerife şi Madrid pentru a le plasa pe stradă. În momentul în care prostituatele aveau clienţi erau obligate să raporteze tot: locaţie, sume încasate, cu cine merg etc.”, mai scrie sursa citată. 

Amintim că poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale au efectuat o serie de percheziţii pe 2 februarie, la Turda, în judeţul Cluj, dar şi în Argeş, Mureş, Giurgiu, Dâmboviţa, Suceava şi Dolj. Perchezițiile au fost desfășurate la locuinţele unor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de proxenetism, şantaj, camătă şi influenţarea declaraţiilor.

În același timp, în baza unui ordin european de anchetă, în Madrid şi Santa Cruz de Tenerife au fost desfăşurate un număr de șase percheziţii domiciliare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel