Analiză The Guardian: Putin pregăteşte Rusia pentru "război veşnic" cu Occidentul, după eşecurile din Ucraina

Sursa: Kremlin.ru
Sursa: Kremlin.ru

Vladimir Putin pregăteşte Rusia pentru un război veşnic cu statele occidentale, avertizează The Guardian, după o analiză a declaraţiilor mai multor oficiali de rang înalt de la Kremlin. 

"Lucrurile vor deveni mult mai grele, şi vor dura mult, mult timp", ar fi spus Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, conform mai multor surse anonime, în cadrul unei cine cu alţi oficiali de rang înalt de la Kremlin. 

"Discursul său nu a fost deloc confortabil. Era clar că ne avertiza că războiul va dura mult timp şi că ar trebui să fim pregătiţi pentru asta", a transmis una dintre acele surse pentru The Guardian

La peste un an de invazia care, potrivit planului Rusiei, trebuia să dureze câteva săptămâni, Guvernul lui Vladimir Putin aruncă societatea rusă într-un război care, cel mai probabil, se va întinde pe mulţi ani cu vestul. 

"Pentru noi, nu e o sarcină geopolitică, ci e mai degrabă vorba despre supravieţuirea statului rus, despre crearea condiţiilor pentru dezvoltarea ţării noastre şi pentru copiii noştri", a declarat Vladimir Putin la o fabrică de avioane recent. 

Aceste declaraţii i-au făcut pe observatori să concluzioneze că Putin aruncă Rusia într-un "război veşnic" cu Occidentul. 

"Practic, Putin nu mai vorbeşte despre un scop precis al războiului. Nu are nicio viziune despre o victorie viitoare. Războiul nu are un început clar şi niciun final previzibil", a declarat analistul politic Maxim Trudolyubov. Iar opinia analistului este susţinută şi de diplomaţi din Occident, care susţin că mesajele lui Putin nu fac altceva decât să pregătească publicul rus pentru "un război care nu se mai termină", deoarece liderul de la Kremlin "nu înţelege cum să piardă". 

Costul războiului

În plus, în sprijinul lui Vladimir Putin vin şi voci care spun că războiul din Ucraina poate fi câştigat, dar cu sacrificii imense. 

"Nu cred că toţi din ţară înţeleg încă ce trebuie să plătim pentru a câştiga acesta război. Oamenii din ţara noastră trebuie să plătească pentru dragostea de Rusia cu vieţile lor. Este o treabă serioasă, iar noi nu am fost pregătiţi pentru asta. Nu cred că oamenii din ţara asta înţeleg complet ce se întâmplă", a declarat şi Alexander Dugin, filosof rus. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel