„Se încheie astăzi proiectul destinat integrităţii în cadrul ANAF. Cei trei ani în care a fost implementat acest proiect cu ajutorul partenerilor noştri norvegieni au dus la o schimbare profundă în rândul angajaţilor ANAF. Astăzi, efectele implementării acestui proiect sunt vizibile. Orice vulnerabilitate a sistemului fiscal are efecte asupra colectării impozitelor şi taxelor. Un sistem informatic folosit în cadrul serviciului de monitorizare reprezintă o modalitate modernă de monitorizare. Astfel, comunicarea între ANAF, Curtea de Conturi şi alte instituţii de control se efectuează într-un mod armonizat. Riscurile la care se supun angajaţii ANAF, odată cu faptele de corupţie, au fost prezentate angajaţilor din cadrul ANAF. Avem 20 de funcţionari publici din cadrul Direcţiei Generale de Integritate care au obţinut certificări. Personalul de specialitate al Direcţiei promovează aceste principii către angajaţii ANAF. Trebuie să înţelegem că abaterile de la integritate afectează mediul social şi economic. Analizând rezultatele şi impactul produs de implementarea proiectului, concluzionez că au fost făcuţi paşi importanţi împotriva corupţiei, demersuri ce vor continua, fără doar şi poate, şi pe viitor”, a declarat Bogdan Nicolae Stan, preşedintele ANAF, potrivit Agerpres.
[citeste si]
Potrivit datelor oficiale, scopul proiectului intitulat „Creşterea integrităţii în Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin cooperare instituţională şi consolidarea capacităţii” a fost acela de sporire a capacităţii administrative a DGI şi de creştere a gradului de conştientizare în rândul angajaţilor Fiscului şi societăţii româneşti, în general, cu privire la măsurile luate pentru prevenirea şi combaterea corupţiei şi a încălcării eticii profesionale, prin cooperare şi schimb de experienţă cu Administraţia Fiscală din Norvegia.
Campanie națională de conştientizare împotriva corupţiei în cadrul ANAF
În cadrul proiectului au fost organizate conferinţe de specialitate, a fost realizat un studiu de evaluare, concentrat pe identificarea vulnerabilităţilor la corupţie, au fost achiziţionate echipamente, au fost organizate sesiuni de instruire pentru personalul DGI şi al ANAF şi, nu în ultimul rând, a fost dezvoltată şi implementată aplicaţia IT SMAS, prin care instituţiile de control din România pot avea acces la baze de date integrate.
Pe durata celor trei ani de implementare a fost organizată şi derulată la nivel naţional o campanie de conştientizare împotriva corupţiei în cadrul ANAF, la nivel naţional şi local. În plus, angajaţii Fiscului din România au fost implicaţi în schimburi de experienţă cu colegi din mai multe ţări europene: Norvegia, Polonia, Olanda, Marea Britanie, Italia şi Danemarca.
Proiectul „Creşterea integrităţii în Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin cooperare instituţională şi consolidarea capacităţii” a avut perioadă de implementare între 30 octombrie 2014 şi 30 aprilie 2017, iar bugetul total alocat s-a ridicat la 2,373 milioane de euro, din care 85% a reprezentat finanţare prin Mecanismul Financiar Norvegian 2009 - 2014, iar 15% din bugetul de stat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu